Pe Ionuț Ursu l-am cunoscut ca fiind omul care organizează expediții anuale de voluntariat în Nepal. Îmi imaginam că e un om în vârstă de vreo 40 de ani și cu o armată de angajați în Asociația lui. I-am scris inițial pentru a mă alătura echipei lui de voluntari și am strâns o gașcă de oameni faini din Iași, pentru a merge împreună în următoarea expediție, în 2019. Eram încântată de tot ajutorul pe care îl ofereau Ionuț și voluntarii strânși în jurul lui unor oameni atât de săraci și atât de departe.

Am aflat că au construit și dotat trei cabinete de medicină stomatologică acolo, o sală de nașteri, laboratoare de informatică și că au renovat o secție de Terapie Intensivă, printre altele făcute în România și în diverse țări. Mă întrebam, oare cum au fost posibile toate astea așa, pornind doar de la inima unui om care și-a dorit să ajute?

Am vrut să îl cunosc pe acest om și am aflat că Ionuț are 29 de ani și că a fost abandonat în spital la naștere. A crescut în casa de copii din Piatra Neamț, nu avea părinți prezenți la ședințe și nici nu avea cui să spună că învățătoarea îl bătea cu bățul peste mână. Dar tot Ionuț este acum absolvent al Facultății de Geografie, student la masterul de Dezastre Naturale și voluntar de peste 10 ani.

Tot el a înființat Asociația Volunteer for Life, pentru a-și ajuta singura familie pe care a simțit vreodată că o are: lumea întreagă. Și atunci am tăcut. În fața dăruirii nu mai rămân prea multe de spus. Însă am vrut să împărtășesc cu voi această poveste, așa că după o vreme i-am propus lui Ionuț să îmi acorde un interviu, unul în care să ne facă un pic mai bine să înțelegem cum putem să mutăm munții din loc. Și din inimi.

Oamenii pe care i-a întâlnit, o bogăție lăsată de la Dumnezeu

Ionuț a făcut multe lucruri pentru mulți oameni și am să vi le detaliez mai jos. Aș vrea să încep, însă, cu ce a făcut pentru el: a căutat mereu să își poarte de grijă și să nu își plângă de milă. Și, cel mai important, niciodată nu și-a pierdut speranța.

Au fost momente în viața mea când trăiam cu 10 lei pe săptămână, vă spun sincer, și ieșeam cu zâmbetul pe buze din casă. A fost o viață destul de grea, cu multe lipsuri și cu foamete, uneori, mergeam de mic la piață să muncesc, chiar și desculț. Când aveam vreo 14 ani am lucrat și la turnarea fundației unei biserici. Am fost singur, în sensul că nu am avut părinți, dar cred că am avut o bogăție lăsată de la Dumnezeu, că mi-a scos în cale numai oameni deosebiți și împreună cu ei am reușit să depășesc acest traseu al casei de copii. Am realizat că pentru om familia este, de fapt, ceea ce a realizat și modul în care a trăit. Familia îți poate fi un prieten, îți poate fi un coleg de școală, îți poate fi un coleg de serviciu. Eu cred că am familii oriunde pe globul ăsta”, mărturisește Ionuț.

Ionut Ursu 2
Ionuț alături de mama și fratele său. Arhivă personală

A încercat, totuși, să își găsească și familia biologică și, după 19 ani de viață, a reușit. Nu purta cu el reproșuri și ură, purta iertarea și dragostea ce se cereau încă împlinite. Tatăl lui murise deja, mama l-a recunoscut abia după doi de când a cautat-o și au dezvoltat o relație, însă și ea a încetat din viață anul acesta, după ce s-a îmbolnăvit. Ionuț a rămas cu un frate, care este în anul I de facultate, și cu o familie de voluntari pe care și-a alcătuit-o singur, Asociația Volunteer for Life.

În anul 2015 un cutremur de 7.8 grade a omorât aproape 9.000 de oameni în Nepal și a rănit alți 22.000. Ionuț, mutat la București, se afla într-una din gărzile sale de voluntariat la Ambulanță și a văzut știrea în casa unei doamne căreia mersese să îi acorde ajutor. Femeia i-a spus că aceia sunt niște țigani care pot să moară și că nu ar avea de ce să îi fie milă de ei. El, în schimb, nu a mai putut dormi, și-a vândut bunurile, și-a scos banii din burse și după câteva zile se afla în Nepal.

Patru ani de întoarcere cu fața către oamenii din Nepal și o Asociație pentru oamenii de pretutindeni

A stat acolo într-un cort vreme de trei luni, a acordat primul ajutor, îngrijiri paliative, i-a asistat pe medici în intervențiile pe care le-au avut de făcut și a observat ce le lipsea cel mai mult copiilor de acolo: o secție de Terapie Intensivă, o sală de nașteri și cabinete de medicină stomatologică. În regiunea Dhading, spre exemplu, erau peste 500.000 de locuitori care nu beneficiaseră niciodată de servicii medicale stomatologice și nici nu văzuseră vreodată un astfel de cabinet.

Ionut Ursu 4
Unul din cabinetele medicale construite de Ionuț și echipa lui în Nepal. Arhivă personală

Așa că în 2016 Ionuț s-a întors în Nepal cu un prieten și a renovat secția de Terapie Intensivă dintr-un spital din Kathmandu, iar apoi a înființat Asociația Volunteer for Life, pentru ca în 2017 și în 2018 să se întoarcă timp de aproape o lună în Nepal cu 26 de voluntari din toată țara și din alte țări. Jumătate din echipă era din domeniul medical, iar cealaltă jumătate din domeniul educațional.

Ionut Ursu 3
Echipa de voluntari în Nepal, anul 2018. Arhivă personală

Cu sprijinul unor sponsori și al oamenilor simpli, dar binevoitori, care au crezut în proiectul lui, Ionuț a mai revonat opt săli de clasă și a înființat laboratoare de informatică pentru elevi, a construit o sală de nașteri și trei cabinete medicale stomatologice în Dhading și Kavre. În felul acesta, numai în 2018 au fost acordate peste 1.200 de consultații și 400 de tratamente stomatologice, proiectul lui Ionuț având continuitate și după ce voluntarii s-au întors acasă.

Ionuț și-a propus să își continue misiunea și în 2019, pentru a construi cel de-al patrulea cabinet stomatologic.

Ionut Ursu 5
Ionuț Ursu, vizitând cabinetul stomatologic EpiDent din Iași. Credite foto: Oana Nechifor

Lunile petrecute în Nepal l-au convins că România este o țară foarte bogată, spre deosebire de Nepal și că atunci când vrei să ajuți nu mai ești nepalez sau român, ești om, unul universal. Așa că limba vorbită în Nepal a fost în primul rând cea a binelui.

Ionut Ursu 6
Ionuț și o fetiță din Nepal, în timpul expediției de voluntariat. Arhivă personală

Impactul ajutorului oferit este vizibil instant, toți au o sensibilitate aparte și un fel de-ați mulțumi doar cu un singur gest, zâmbetul. Te apasă mult sărăcia în care trăiesc, copiii îți vin uneori desculți în școli, dar au un bun simț cum rar mai întâlnești în ziua de azi. Simplitatea spune tot. Vorbim despre omenie, cei de acolo percep viața grea pe care o trăiesc ca pe o normalitate și dacă sănătatea lor este în regulă și au un acoperiș deasupra capului, poate să fie doar o placă, atunci e bine.

Contează foarte mult pentru ei starea spirituală, fiind majoritari de religie hindusă și budistă, văd viața ca pe o renaștere. La cutremurul din 2015 au fost clipe de groază, își plângeau părinții copiii morți lângă ei. Dar m-am întors acolo anual și i-am văzut cum și-au reconstruit viața. E foarte important să ajuți, ei apreciează și numai dacă te gândești la ei”.

Ionut Ursu 7
Ionuț și o fetiță din Irak, în timpul expediției de voluntariat. Arhivă personală

Proiectele Asociației nu au fost implementate doar în Nepal, s-au extins în Grecia, Turcia și Irak. Spre deosebire de celelalte țări, în Irak problema cea mai gravă a fost dezastrul provocat de oameni.

Dorința de a ajuta a fost mai puternică decât frica de moarte

Ionuț a mers în 2017 și 2018 acolo pentru a construi un cabinet de medicină dentară și unul de chirurgie maxilo-facială. „Cei din Irak se confruntă cu ISIS-ul, am văzut foarte mulți copii mutilați, cu gloanțe în ei, cu mâini sfârtecate, o traumatologie atât de mare, încât nu mai știai cum să îi ajuți. Am stat aproape trei luni, am acordat îngrijiri paliative și asistență medicală, mai ales pentru cei arși.

E foarte greu acolo, a trebuit să port o vestă antiglonț de opt kilograme, o cască de vreo șase kilograme, și mergeam într-o tabăra, la marginea orașului Mosul, pe un câmp, era periculos. Acolo era deja construit un spital modular, eu am fost să mai fac acel cabinet pentru copii. Frică nu mi-a fost, cred în mine, cred în Dumnezeu, dacă e să mori, mori și pe stradă, oricând, dar viața e una și ceea ce-ți dictează conștiința și sufletul trebuie să faci”, povestește Ionuț.

Ionut Ursu 8
Ionuț, alăturii de voluntari în satele din Neamț. Arhivă personală

Desigur, inima i-a dictat să ajute și oamenii din România, mai mult decât a făcut-o în cei 10 ani de voluntariat ca paramedic. Așa că a mobilizat voluntarii și în țară. „Ne-am ocupat mult pe partea de reziliență, de revenire la normalitate în urma dezastrelor naturale, cum a fost vara trecută la Neamț. După ce am venit din Nepal, au fost inundațiile în România și am reușit să conving peste 150 de voluntari să mă ajute, 80 dintre ei au fost să repare dușumele, tâmplării, să scoată nămolul și pietrișul din curți, din case, ceilalți 70 au strâns ajutoare, haine, pături, alimente, kituri de urgență”.

Ionut Ursu 9
Ionuț, alături de voluntari pe străzile din București. Arhivă personală

Iar pe timpul iernii, el și voluntarii au grijă ca oamenii străzii să aibă hrană caldă și să îi transporte la adăposturi noaptea. Nu în ultimul rând, Ionuț își dorește ca în 2019 să deschidă un cabinet medical stomatologic și la casa de copii unde a crescut, iar apoi să pornească la drum cu o caravană medicală în mai multe sate din țară. Asociația Volunteer for Life nu are angajați, pentru că nu își permite unii. Are doar voluntari, dintre aceia ca Ionuț care vor să lase ceva bun în urmă. Ceva care se construiește mai întâi în inimă, iar apoi se vede pe chip și, în cele din urmă, pe pământ.

***

Lecția mea? Mă întrebam la început ce forță poate să aibă un om care a decis să ajute, cum se mobilizează alți oameni și cum se așază lucrurile, încât visul acela chiar să devină realitate. Uite așa, dai să te pui seara în patul tău, liniștit, și nu mai poți să dormi. Pentru că într-un colț de lume mii de oameni au adormit de tot. Iar alte zeci de mii îi plâng. După ce l-am cunoscut pe Ionuț nici eu nu am mai putut să dorm.

Prima conversație telefonică am avut-o cu el la 2, în miez de noapte. Era și el treaz, venise de la o prietenă căreia îi pusese o perfuzie. Mi-a spus că mai are nevoie de oameni pentru expediția de voluntariat din 2019, în Nepal, în special de medici. Și cum aveam câțiva prieteni în domeniu, am început să le scriu. Și lor, și celorlalți prieteni ai mei, și altor oameni care aveau prieteni. În scurt timp eram deja 10 oameni din Iași înscriși în proiect, dintre care 5 erau medici. Ne-am întâlnit de mai multe ori de atunci și am înțeles că diferența dintre un om care își dorește să ajute și unul care o face este că cel din urmă chiar se ridică din pat. Iar forța binelui îndeplinește restul.

***

#Saniting este un proiect de voluntariat ce militează pentru echilibrul emoțional și puterea comunității. Poveștile prezentate au rolul de a sublinia aceste aspecte și de a vă invita să vă implicați în construirea unui centru de suport emoțional la Iași. http://saniting.com/donati/