Denisa Radu este omul care s-a încăpățânat să pună culoare pe acei pereți gri ai spitalelor de stat din România. Pe deviza blazată „nu mai contează nimic”, pe acele prejudecăți cum că oamenilor nu le pasă și nu se implică, oricum. Pentru ea a devenit clar că frustrarea poate naște rău sau bine, că rădăcina este aceeași, însă depinde de tine cum alegi să o gestionezi mai departe. Nu este doar o mentalitate pe care le-o predă studenților la facultatea unde susține cursuri universitare, ci este și un mod de viață, o putere a exemplului personal. Toamna trecută Denisa petrecuse 5 ore ca însoțitor în sala de așteptare a unei unități de urgență, fiind deja la al treilea spital într-o singură noapte. 

Timpul și spațiul de atunci au făcut-o să experimenteze greutatea unei priviri țintuite pe niște pereți care nu comunicau nimic. Printre oameni disperați de durere și neputință, așteptând ca un medic să îl preia pe soțul ei, în inima Denisei s-a născut dorința de schimbare. De a face ca prezentul din spitale să fie măcar un pic mai suportabil. Așa a apărut #SpitaleColor, un proiect de voluntariat care a luat-o prin surprindere, o dorință care s-a extins în plan național și prin care peste 500 de tablouri au fost strânse din donații, peste 350 tablouri fiind deja expuse în 10 unități medicale din țară. În așteptare pentru a fi trimise tablouri se află  7 unități medicale din țară. Un proiect care continuă, care a adunat cu o forță imensă oameni dornici să se implice, să ofere, și oameni dornici să primească. 

Portret Denisa Radu (Sursă foto: Profil Facebook Denisa Radu)

A fost și este felul Denisei de a transmite că mai contează, totul contează și depinde de noi. Iar proiectul i-a oferit în schimb o mulțime de lecții care au învățat-o cum să învingă ura celor care nu aleg binele, cum să fie recunoscătoare și cum să renunțe la un plan al ei, pentru unul și mai bun, al vieții.

Cum a apărut #Spitale Color

Pe Denisa am cunoscut-o cu ani în urmă, prin intermediul Cristinei Bobe, prietena mea din București care a înființat Galeria Artera. După o vreme, în galeria Cristinei aveam să lansez cartea „10 Povești” din cadrul proiectului #Saniting și să o revăd pe Denisa. Se întâmpla în toamna anului trecut, 2018. Tot în acea toamnă, Denisa avea să stea timp de 5 ore în sala de așteptare a unei unități de urgență, într-un spital din București, după ce deja fusese împreună cu soțul ei la alte două unități.


Nu era considerată o urgență mare, așa cum se clasifică acolo, astfel că am stat vreo 5 ore pe hol până să îl preia medicul și încă vreo oră singură, cât timp el era în salon. Am rămas cu senzația că m-am încărcat foarte mult emoțional, spre deosebire de soțul meu, care era atent la durerea lui foarte mare, eu ca însoțitor eram mult mai atentă la mediul înconjurător. Vedeam pereții goi, totul părea gri, oamenii în jur erau apăsați de neputință, de disperare, unii deveneau agresivi, și am avut un șoc, parcă am plecat bolnavă de acolo”, își amintește Denisa. 

Ideea de a duce puțină culoare în spitale nu a venit în acel moment, ci la câteva luni după ce a fost procesată întreaga experiență, în luna ianuarie anul acesta. Soacra Denisei, inginer de meserie, de loc din Buzău, este pasionată de pictat și avea un pod plin de tablouri pe care le realizase, dar nu le arătase sau nu le vânduse nimănui, era terapia ei. Așa că pe la începutul acestui an Denisa i-a propus să doneze 50 de tablouri și să le ducă într-un spital din țară interesat să le primească și să le expună pe pereții holurilor de așteptare, cu gândul că experiența din spitale ar fi mai ușor de dus, dacă oamenii s-ar conecta la artă. Mădălina, soacra Denisei, a fost de acord, așa că Denisa a făcut o postare pe Facebook și anunța că sunt în căutare de un spital dornic să preia tablourile.

Postarea inițială a Denisei (Sursa: Facebook Denisa Radu)

Au fost multe reacții interesante la acea postare, era destul de lungă, însuma experiența prin care am trecut eu și oamenii probabil că nu au citit tot, căci în postare noi anunțam că vrem să găsim un spital unde să donăm tablourile Mădălinei, pictate sunt brandul Liviart.ro , dar am primit foarte multe mesaje că vor și alte persoane să doneze tablouri. Eu nu mă așteptam la un proiect național, inițial nu știam nici cum să reacționez la zecile de mesaje pentru donat tablouri.

Un fost student de-al meu, Răzvan, a distribuit postarea cu hashtag-ul #SpitaleColor, și, din acel moment, postarea s-a tot rostogolit cu acest hashtag, încât online se vorbea despre #SpitaleColor chiar înainte să existe ca proiect de sine stătător.  Câteva zile mai târziu de la publicarea postării, mi-a scris Noela Vieru, manager al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud spunându-mi că a vorbit cu întregul colectiv din spital și că și-ar dori foarte mult să primească tablourile, dacă mai sunt disponibile. Am fost extrem de surprinsă și fericită în aceeași măsură.”, mărturisește Denisa.

Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud (Sursa foto: Pagina de Facebook #SpitaleColor)

Cum s-a transformat #Spitale Color într-un proiect național

La finalul lunii ianuarie, a urmat un interviu și o prietenie cu Mirela Rădulescu, pe atunci director executiv  Ziar Medical, care avea s-o mentoreze pe Denisa în ale PR-ului pentru cauze sociale și să o ajute să dea formă proiectului intitulat #SpitaleColor. În februarie erau deja 10 spitale din țară înscrise pe lista celor doritoare de tablouri, iar în prezent numărul spitalelor înscrise în proiect a crescut la 17. În ceea ce privește tablourile donate, numărul lor a trecut de 500, jumătate dintre ele fiind donate de Mădălina Radu, soacra Denisei, iar cealaltă jumătate de pictori amatori și copii din cadrul Școlii Generale „George Emil Palade” și Liceului Pedagogic din Buzău.

Copiii de la Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău (Sursa foto: Pagina de Facebook #SpitaleColor, Veronica Bulf)

Denisa este o femeie în vârstă de 30 de ani cu un job full-time, este coordonator Marketing & Vânzări la Sematext, dar și cadru didactic asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Pe lângă aceste două ocupații, îl completează și pe soțul ei, Ștefan, într-o afacere de familie intitulată SPrint Box, unde se ocupă de Comunicare, cei doi având un business cu două cabine foto. #SpitaleColor s-a transformat dintr-o dorință de a însufleți un spațiu de așteptare într-un proiect național cu donații, transporturi, etichete, liste de înscrieri, sute de mesaje, spații de depozitare și multe alte lucruri care au luat-o pe neașteptate și care îi depășeau resursele pe toate planurile. 

După ce a ținut o vreme tablourile în sufrageria ei și a făcut transporturile cu mașina personală, Denisa se simțea copleșită de amploarea proiectului și se gândea cum îl va continua. Atunci au început să apară tot felul de oameni dornici să se implice, proiectul demonstrând cu orice preț că vrea să meargă mai departe. Raluca Axinte, arterapeut în formare, i-a scris Denisei și a devenit om de bază în proiect, alături de prietena ei, Nataly Negrea, care a pus la dispoziție spațiul de depozitare al tablourilor. Livrările de tablouri către spitale au început să se facă prin curierat, iar în diverse orașe din țară, precum Brăila, Cluj și Sibiu au început să apară persoane dornice să coordoneze proiectul local, astfel încât donațiile persoanelor din județele respective să ajungă la spitalele din preajmă. Promotor al dezvoltării sustenabile, Denisa a considerat că era mai bine că donațiile să poată rămâne în județe și să fie văzute în timp, acest lucru oferindu-le o încredere și mai mare celor care au pictat pentru proiect. 

Colaj foto picturi #Spitale Color (Sursa foto: Pagina de Facebook Spitale Color)

Eu nu realizez, dar m-am întâlnit cu o doamnă manager care mi-a zis <<Tu îți dai seama că ai creat un val în România?>>. Nu, uneori mi-e greu să realizez. Simt că era așa de mare nevoie de un asemenea proiect, încât a atras ca un magnet persoane voluntare și acolo unde apar probleme, parcă apar și soluții și se rezolvă de la sine”. În prezent Denisa a preluat un ONG fără activitate și își dorește să aducă #SpitaleColor la un nivel și mai mare, cel al antreprenoriatului social. Pentru că personal nu mai face față însă numărului mare de mesaje primite pe profilul personal de Facebook, a realizat o pagină dedicată proiectului, unde au acces și alte persoane care s-au implicat și unde speră să poată gestiona și mai bine solicitările și donațiile.

Cum i-a schimbat #SpitaleColor viața Denisei

Deși încă nu conștientizează încotro se îndreaptă #SpitaleColor și cum de a luat o astfel de amploare, Denisa resimte pe de o parte bucuria celor întâmplate, iar pe de alta, năucirea planurilor personale. „M-am trezit cu un proiect în brațe care creștea, care era complet nou, pentru care nu eram pregătită și pentru care încă mai fac multă muncă de secretariat și mi-aș dori să ajung în acel punct în care să nu mai depindă totul numai de mine. Planurile mele pentru anul acestea se învârteau în jurul scrierii unei cărți pentru care aveam structura, firul roșu al poveștii însă, de când a început #SpitaleColor, am reușit să mai scriu  doar 2-3 pagini. 

Pe de o parte, a fost o dezamăgire personală pentru că am renunțat la ceva ce-mi propusesem, am înghețat un proiect personal pentru care m-am documentat foarte multt, cartea urmând să fie despre creier, despre neuroplasticitate, cum creăm noi obiceiuri, cum schimbăm obiceiuri, cum ne gestionăm timpul, cum să avem un stil de viață axat pe prezent și cum punem structură pe ceea ce ne dorim să realizăm. Pe de altă parte, din proiectul #SpitaleColor am învățat foarte multe și, cel mai probabil, voi include toate lecțiile învățate, în cele din urmă, în cartea la care nu am renunțat și pe care urmează s-o planific”.

Prima lecție pe care a învățat-o Denisa din tot ce s-a întâmplat în ultimul an a fost aceea că poate să schimbe ceva și într-un mediu cu prejudecăți, așa cum este sistemul sanitar din România și despre care se crede că este fără speranță. „Și eu aveam prejudecata că managerii de spital nu fac nimic, însă primele 16 spitale din proiect au venit ele spre noi, nu a fost nevoie să facem noi nimic. Iar valoarea umană a managerilor m-a impresionat, am cunoscut foarte multe asemenea persoane prin intermediul acestui proiect și mi-am schimbat perspectiva. Totodată, eu resping mentalitatea de blazare, că nu mai contează nimic sau că nu se mai poate schimba nimic, iar proiectul mi-a confirmat că nu este bine să rămâi în zona aceea”. 

Pe lângă managerii de spitale, Denisa a avut șansa să îi cunoască și pe donatorii de tablouri. „M-a șocat generozitatea lor și m-a făcut să fiu mult mai recunoscătoare și să apreciez felul liniar în care decurge viața mea. Mulți dintre donatori sunt oameni care au avut probleme mari de sănătate sau care aveau în familie astfel de cazuri. Și, pe măsură ce le aflam povestea, înțelegeam că cei care au trecut prin greutăți sunt și acei oameni care dau dovada de multă generozitate”. 

Mădălina Radu, soacra Denisei, și o parte din picturile realizate sub brandul Liviart.ro, la Stress Congress 2019

#SpitaleColor a reușit și să deblocheze fondurile necesare pentru renovarea unui spital înscris în proiect, după ce reprezentanții Consiliului Județean au considerat că nu pot pune tablourile pe acei pereți învechiți. Proiectul a reușit să atragă și foarte multe persoane dornice să îl sprijine în plan local, iar pe mulți dintre ei, Denisa nu a apucat să îi vadă față în față. „Faptul că acești oameni au încredere în mine și în proiect și doresc să contribuie în felul lor mi-a dat energie să pot crea și un val de bine în România”.

Cum a făcut față valului de ură

Valul de bine, însă, nu a ferit-o pe Denisa de valul de ură al celor care încă sunt în zona prejudecăților. „M-a speriat ideea de proiect național încă de la început, pentru că sistemul medical din România nu este cel mai bine pus la punct și, prin vară, am avut un episod cu câteva zeci de persoane care au început să comenteze pe pagina de Facebook că la câte probleme are unul din spitalele înscrise în proiect, fix tablourile mai lipseau. Oamenii aceia nici măcar nu citiseră postarea până la capăt, să înțeleagă că sunt donații, că e un proiect de voluntariat, nu îmi venea să cred că pot împroșca cu atât de multă ură generată de o frustrare de-a lor ce ținea de mediul respectiv, fără să mai ia în considerare nimic. 

M-a durut, simt că asta e o problemă a societății actuale și nu spun că nu avem motive să avem frustrări, ba da, cu siguranță avem, dar eu cred că putem încerca și să transformăm o frustrare într-un proiect al schimbării. Cumva, de fapt, #SpitaleColor a pornit dintr-o frustrare și o experiență nefericită. În iarnă, când am scris despre episodul de la urgențe am ales ca unghiul să fie orientat spre schimbare, nu spre a exprima o frustrarea despre sistemul medical din România sau spre “aici nu mai e de stat, hai să ne luăm bagajele și să plecăm”. Iar faptul că proiectul a fost îmbrățișat cu brațele deschise mi-a demonstrat că poți schimba ceva și în bine, dacă îți pui în minte să faci asta”. 

Valul de ură s-a liniștit în câteva zile, după ce Denisa a explicat politicos că este vorba despre un proiect de voluntariat bazat pe donații, îndrumată fiind de Mirela Rădulescu, iar #SpitaleColor a mers mai departe, pentru că a transmis mereu o stare de bine, una mai puternică decât ura. Pentru că ura a rămas în urmă, însă proiectul trăiește în prezent. Acel prezent pe care Denisa s-a străduit mult să îl valorizeze, să îl transforme până când partea bună iese la suprafață.

Cum a învățat lecția prezentului

Studenții îmi spun că sunt o altfel de profesoară, eu îi îndemn mereu să fie prezenți și să nu vină la cursuri doar pentru diplomă, căci pierd prezentul. Ci să vină și să își ia ceea ce le folosește din întâlnirile cu diferiții profesori, să vadă ce pot învăța din fiecare experiență.”. Așa cum s-a obișnuit și Denisa să facă. 

Denisa alături de soțul ei, Ștefan (Sursă foto: Facebook Denisa Radu)

A crescut cu deviza că este fată deșteaptă, din dorința părinților de a o motiva. O deviză care a făcut-o să lupte pentru ce își dorește, dar care nici nu i-a permis vreodată să greșească. De când a înțeles presiunea cu care vine la pachet o astfel de deviză, Denisa și-a asumat o luptă cu grijile și stresul, dorind libertatea de a ieși dintr-o mentalitate fixă și de a învăța cu bucurie, chiar și din greșeli. Fără a cădea însă în extrema cealaltă, cum că nu are rost să te străduiești, totul e oricum pierdut. 

A plecat din Craiova pentru a studia la facultate în București, susținută fiind de fratele ei, și a decis să nu se mai întoarcă după finalizarea studiilor. Desprinderea de familie i-a crescut gradul de autonomie și a condus-o către propria familie, alături de Ștefan. Și către o familie mai mare, cea intitulată #SpitaleColor.

Proiectul #SpitaleColor poate fi urmărit pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/spitalecolor

Pe Denisa o puteți urmări pe profilul ei de Facebook: https://www.facebook.com/denisa.raduu

***

#Saniting este un proiect de voluntariat ce militează pentru echilibrul emoțional și puterea comunității. Poveștile prezentate au rolul de a sublinia aceste aspecte și de a vă invita să vă implicați în construirea unui centru de suport emoțional la Iași. http://saniting.com/donati/

Lasă un răspuns