Pe Ofelia Cozma au intitulat-o „Lady O.” elevi și prieteni din diferite colțuri ale lumii, fără se se fi vorbit vreodată între ei. Ofelia spune că eleganța este o atitudine care se răsfrânge în tot ceea ce faci și ești, iar dacă oamenii ajung la ea să îi ceară sfaturi, este pentru că Ofelia e un portret viu al eleganței. Aceeași eleganță cu care și-a luat viața de la capăt ori de câte ori a fost nevoie, așa cum a făcut-o și în 2013, când a revenit la Iași. După 19 ani petrecuți în Kuwait, un cancer pe care l-a învins și o moarte a soțului care n-a biruit iubirea, Ofelia și-a creat în Iași un drum al antreprenorului trecut de vârsta de 50 de ani. Un drum de povestitor, sfătuitor și educator de stil.

„Viețile noastre, în singurătatea lor, pot fi asemănate cu o panglică de măsurat fără semne pe ea. Am o viață. Iată, iau părți din ea și, povestindu-le, le scot în lume; pun semne pe panglica vieții mele. O fac cu gândul că ar putea fi folosite ca unități de măsură. Veți afla, astfel, cum este viață voastră față de a mea. Veți avea o panglică de măsurat cu semne pe ea. Și invers”, mărturisește Ofelia pe blogul ei, www.askofelia.com Un blog creat în urmă cu un an, atunci când două persoane apropiate au vrut să îi facă Ofeliei o surpriză de ziua ei și să îi scoată eleganța în lumea largă.

Prin casa Ofeliei te plimbi ca prin viața ei

La cei 59 de ani ai săi, Ofelia nu corespunde unui tipar de femeie aproapă ajunsă la vârsta pensionării. Nu e de mirare că în jurul ei roiesc tineri. Privirea ei cuprinde dragostea de a trăi frumos, simplu, fără situații sau relații complicate. Este subțirică și mă poartă prin apartamentul ei ca să îmi arate părți din panglica vieții. Aici sunt câteva lucruri aduse din Kuwait și locul ei de tihnă, dincolo e dressingul plin cu lucruri din toate sezoanele. Și cu multe amintiri. În casă miroase a bochur și oud ars și e atât de multă lumină, încât obloanele trase deja pot fi ușor trecut cu vederea. Obiectele de decor sau de uz par a fi alese cu grijă, așa cum Ofelia își alege și cuvintele, totul este în armonie.

2 Ofelia acasa
În apartamentul Ofeliei

I-am spus că sunt interesată să vorbim mai mult despre parcursul ei de la întoarcerea în Iași. Despre ce a însemnat pentru ea să revină după 19 ani petrecuți într-o țară îndepărtată și bogată, și mai ales să înceapă un drum de antreprenor la o vârstă flagrant desconsiderată în România pe piața muncii. Pentru a înțelege mai bine impactul schimbărilor din viața ei, însă, mă simt datoare să facem împreună o scurtă incursiune în etapa Kuwait, acolo unde Ofelia și-a trăit viața de adult, așa cum o numește.

Ofelia a ajuns în Kuwait pentru că a dorit să își urmeze soțul. Amândoi ingineri de meserie, au văzut ce înseamnă o relație la distanță încă din primii ani de căsnicie, când Ofelia, terminând facultatea, făcea stagii la Putna și Suceava, locuind în spălătorul căminului sau în spații neîncălzite și pline de ploșnițe, așteptând weekend-ul pentru a putea fi din nou împreună cu soțul ei. Atunci când el a primit o ofertă de contract guvernamental pentru a pleca și a lucra în Kuwait, Ofelia deja renunțase la inginerie și lucra în domeniul asigurărilor, la etajul 13 al complexului Unirea. Fiind la scurt timp după Revoluție, o astfel de carieră care implica multe întruniri și călătorii de afaceri nu era ușor de lăsat în urmă.

Munca serioasă și deciziile luate, pavajul unei vieți noi într-o altă țară

„Viața e despre ce alegi, până la urmă. Eu stăteam cu soacra și am plecat acolo fără nicio perspectivă, pentru că era ceea ce puteam să fac și să decid eu. Știi, că e și o vorbă, să nu faci nimic de ochii soacrei, ci să faci cu drag. Probabil, dacă rămâneam, aș fi ajuns o gospodină grasă, iar soțul meu un bărbat frumos, dar nu era chiar visul meu acesta. Eu nu voiam să las lucrurile din jurul meu să mă dirijeze, și care ar fi fost sensul să fim unul acolo și unul aici, am decis să merg după el”, explică Ofelia.

La început, timidă fiind, refuza să vorbească engleza și se ocupa de treburile casei. După un timp, a observat că ea știe engleza mai bine decât majoritatea celor de acolo, dar pentru că nu știa și araba, nu putea începe o carieră dorită, așa că s-a specializat în cosmetică și a lucrat în 3 saloane de top în cadrul cărora a fost și manager. A lucrat și pentru familia regală, până când, la vârsta de 40 de ani a fost diagnosticată cu cancer de col uterin.

„O perioadă am stat acasă și mi-am dat seama că simțeam nevoia să fac ceva și cu partea de educație academică a mea. Nu desconsider niciun fel de muncă, poți înnobila tu orice job, însă mi-am dorit să mă îndrept spre școli, să intru în contact cu elevii, și o perioadă am lucrat aproape pe gratis. Aveam un master în științe, eram foarte calificată, însă am îndurat și umilințe, persoană străină fiind. La început, aveam mereu un costum agățat de tocul ușii și cum suna telefonul să mă duc ca substitut la școli atunci când nu putea ajunge un profesor, săream din pat și eram plecată în jumătate de oră”.

3 Ofelia scoala
Ofelia și elevii săi

În timp, Ofelia și-a demonstrat abilitățile și vreme de 10 ani a avut șansa de a lucra cu elevi în cadrul departamentului Fine Arts, la British School of Kuwait și British Academy of International Arts. Acolo se simțea acasă, era valorizată, era universul ei în care creațiile prindeau formă, în care copii învățau să facă roboți și multe alte proiecte de design și tehnologie, dezvoltându-și imaginația și modalitățile de gândire. Practic, Ofelia a pus bazele catedrei, alături de o profesoară ce i-a devenit și bună prietenă, Rachel. Școala în care lucra Ofelia era imensă, avea 2.000 de elevi, de exemplu, și doar școala primară avea 40 de clase. În acel campus, Ofelia făcea mii de pași și își concentra toate eforturile pentru a fi cea mai bună. Mama ei fusese învățătoare și o învățase că în viață nu e loc de comparații sau de mulțumire cu puțin.

„Poate că, într-un fel, nu e bine nici așa, știi, să tragi mereu, cât înduri când nu mai poți? Nu cu prețul sănătății, desigur. Dar, pe de altă parte, cred că toate aceste lucruri, precum și greul îndurat în primii ani de inginerie în România, frigul, ploșnițele, m-au ajutat să fiu cine sunt”, menționează Ofelia.

După moartea soțului ei, însă, care se aflase în dializă o vreme și suferise un infarct, Ofelia a simțit că și viața ei în Kuwait se încheie.

04 Ofelia sot
Ofelia și soțul ei, Gelu

„De câte ori mă gândesc la el, două imagini intervin în același timp, gonindu-se una pe alta: chipul lui râzând și chipul lui murind, apoi iarăși chipul lui râzând, pe care-l fixez cu disperare, să nu fugă în celălalt”, spune Ofelia într-o postare pe blogul său.

Teama de a-și pierde și ea viața a adus-o înapoi la Iași

Pierderea pe care o suferise, precum și faptul că simțea că se află în pericol singură în Kuwait, au făcut-o să se întoarcă în România. „A fost o traumă majoră, aveam atacuri de panică, a trebuit să vin aici. Nu ne-am întors când eram bolnavi, ca să nu fim asistați sociali ai statului român, pentru că aveam nevoie de bani să ne acoperim tratamentele și măcar în Kuwait puteam munci. Eu mi-am vândut bijuteriile ca să îmi pot aduce omul acasă și să îl înmormântez. Și văzând cât de greu este, am zis că e momentul să mai vând din ce aveam acolo și să vin în România. Nu știam că nu e bine să fii singură când vinzi ceva și am primit în casă un bărbat, inițial a venit singur, apoi a zis că revine cu soția și a venit cu vreo patru femei. În momentul în care au început să roiască prin casă și să dispară din lucruri, iar el s-a uitat la mine cu privirea aceea de criminal, mi s-a făcut rău”.

Inspirată fiind, Ofelia i-a rugat pe acei oameni să părăsească locuința și să îi dea un timp să împacheteze lucrurile, înainte de a le vinde. Imediat cum aceștia au plecat, a căzut la pâmânt inconștientă și a rămas acolo până când a găsit-o Rachel și a ajutat-o să ajungă la un spital. Când și-a revenit, Ofelia a împachetat tot și a trimis în România bagajele, blocând numărul bărbatului care o vizitase pentru a cumpăra. Privirea lui îi provoacă și acum coșmaruri.

La un an de la moartea soțului, așadar, după ce a reușit să își termine de predat orele, luând Xanax, ca să doarmă, Ofelia s-a întors la Iași. Reușise să cumpere un apartament încă de când trăia soțul ei, iar restul planurilor și bugetul pe care și-l făcuseră pe următorii 5 ani au fost schimbate. „Când m-am întors aveam 53 de ani, nu existam pe piața muncii, într-o societate misogină, plecată de aproape două decenii, fără să mai fiu cunoscută, fără vreo ancoră, mai știam doar 3 străzi din oraș. În Kuwait munceam zi – lumină pentru că vedeam fața copiilor cum se lumina. Aici eram zero, nimic. Trebuia să reconfigurez totul, munca, locul, prietenii dispăreau, financiar eram destabilizată. Și nu voiam să fiu acceptată din milă, știi, să întristez lumea, voiam să fiu o prezență plăcută. Eu sunt ca lebăda pe apă, deasupra e grația, dedesubt dai din picioare până nu mai poți”.

Fă Rai din ce ai, legea care a ghidat-o mereu

Avea în minte să construiască un afterschool, însă partenerii de afacere s-au răzgândit. Încă un vis năruit. O vreme a lucrat în școli private, până când a observat că celula profesor-copil-părinte nu exista în România. „A început să-mi scadă energia, mi-am dat seama că aici educația nu este problematică la copii, ci la adulți. Nu există respect pentru educație. Acolo aveam copii care erau prinți și poate nici nu știam, aici cum intra un părinte în clasă, cum îi aflam funcția. Demisia mea din școlile private a fost atunci când un tată a intrat în clasă și s-a recomandat ca fiind doctorul … L-am întrebat al cui tată este și mi-a spus. L-am chemat pe băiețel să îi arate ce făcusem în ziua respectivă, nu pentru că lucrasem eu cu el, ci ca să vadă tatăl lui cum i-a ieșit. Și întrebarea tatălui a fost <<Asta ai făcut cu tanti azi?>>. Problema, evident, nu era că mă numise pe mine tanti”, povestește Ofelia.

05. Ofelia
Ofelia si elevii

Dar pentru că ea nu putea trece neobservată și nu s-a lăsat descurajată, prietenii și viața au dus-o către un alt tip de predare, mai exact de mentorat. „Succesul nu e o chestiune subită, vine la pachet cu o coerență. În viața mea nu există clivaje sau mici sclipiri, eu sunt așa cum sunt în tot ce ceea fac. Nu știu să mă vând, dar ideea blogului a venit pentru că tot mai mulți prieteni pe care mi-i făcusem aici, dar și din București, care mă știau de dinainte, îmi cereau sfaturi, de îmbrăcăminte, de viață. Și cum obosisem să mă rog de oameni să îi ajut în școlile private, am decis că îmi pot permite să nu rămân acolo unde nu mai pot zâmbi”.

Estetica frumosului Ofelia o realizează doar personalizat. O guvernează bunul gust și, foarte important, spune ea, are tot felul de metode și pentru eficiența financiară.

Așa că bucuria ei vine acum din faptul că, deși nu a avut copii, poate că lasă o urmă ca antreprenor social, căci prin rolul ei simte că face un bine societății, o învață arta frumosului. „Când ai avut o viață, dacă știi ce să culegi din ea, își va fi bine. Poate că am avut și noroc, dar poate că e și felul în care l-am atras, căci am în jurul meu oameni mai tineri și îi inspir, iar asta mă bucură. Poate că stau în bula mea, doar cu oameni și locuri plăcute, tinerilor nu le-aș recomanda acest lucru, însă eu nu mai am o miză atât de mare. Am învățat să mă detașez, să plec de unde nu mi-e bine. Și, mai ales, m-am ghidat după o lege, <<fă Rai din ce ai>>”.

Prin urmare, Ofelia a făcut Rai și din revenirea ei în țară, deși parcursul nu a fost deloc ușor. Acum acordă consultanță nu doar stilistică, ci și pentru definirea unei atitudini și a unor valori în rândul tinerilor, arătând că vârsta înaintată nu trebuie să reprezinte o închidere.

Este colaborator la Revista Pleiada, este invitată la tot felul de emisiuni la radio, televiziuni, și ateliere, scrie pe blog și participă la întâlniri cu tineri, căci arta frumosului nu are vârstă, iar orice experiență împărtășită devine mai bogată. Mai lasă un semn pe panglica vieții.

***

#Saniting este un proiect de voluntariat ce militează pentru echilibrul emoțional și puterea comunității. Poveștile prezentate au rolul de a sublinia aceste aspecte și de a vă invita să vă implicați în construirea unui centru de suport emoțional la Iași. http://saniting.com/donati/

Lasă un răspuns