Pe Isabela Mujdei o cunosc încă din copilărie, ne despărțeau trei etaje de bloc, atunci când nu petreceam toată ziua, până în miez de noapte, jucându-ne pe afară. Fiecare copil din acea gașcă mare a crescut și a luat-o pe drumul său, iar acum drumul ne-a adus din nou împreună, povestind pentru Saniting.

Într-o zi am să îți spun și eu povestea mea”, mi-a transmis Isa, după ce a văzut că am inițiat acest proiect și că eu și Tzury, adică Mircea Serediuc, făcusem schimb de povești. Tzury spusese frumos că „povestea ta poate fi lumină pentru cei aflați în întuneric”. Iar Isa a vrut să se facă lumină și pentru unele cupluri peste care s-a așternut noaptea.

De 10 ani Isa locuiește în Italia, a plecat să se alăture mamei și fratelui ei care deja lucrau acolo. În 2012 tatăl ei a murit, și tot în 2012 Isa l-a cunoscut pe cel ce avea să îi fie partener și tată a doi copii. El era un italian, cu doi ani mai mare decât ea, și a curtat-o mult până când Isa să accepte o relație. „Eram puțin rasistă, în România fetele care aveau relații cu italieni mult mai în vârstă decât ele erau catalogate drept fete care ies cu italiano vero și atunci am fost mai reținută. Dar el era tânăr, până la urmă m-am îndrăgostit și așa a început relația noastră care a durat cinci ani”, își amintește Isa.

Un basm din care lipseau capitole

Deși povestește cu zâmbetul pe buze despre acei cinci ani și despre ceilalți doi care au trecut de când s-au despărțit, experiența ei nu a fost deloc una ușoară. Italienii preferă să trăiască în concubinaj, așa că ea nu a insistat pentru a oficializa relația. A rămas însărcinată foarte repede, la doar jumătate de an după ce l-a cunoscut, și așa au pus bazele unei familii. Apoi a descoperit că el este dependent de jocuri de noroc și a încercat să îl ajute, controlând finanțele și încercând să îl apropie de familie lui care, de altfel, era dezamăgită de viciul său. După un timp, Isa era însărcinată cu cel de-al doilea copil și totul părea să meargă bine. Atât ea, cât și partenerul ei aveau serviciu, însă într-o zi el i-a menționat că ar vrea să se transfere cu serviciul într-un alt județ, unde ar fi condiții mai bune, iar Isa l-a încurajat.

El a plecat înainte, urmând ca Isa, însărcinată fiind, să i se alăture cu fetița care împlinise trei ani. Din acel punct, însă, firul basmului s-a rupt. „El a devenit tot mai puțin implicat, parcă nu mai voia să ne mutăm și noi acolo. Nu înțelegeam ce se întâmplă, îi spuneam că urmează să mergem la medic să vedem bebelușul și el era pur și simplu absent, nu mai era cu noi. Mi-a venit în gând că ar putea avea pe altcineva, mama și soacra mea spuneau că nu cred, că nu pare el genul. El nega, eu tot îl întrebam, dar nu era deschis deloc să comunicăm. Mama se mutase cu noi să mă ajute cu copiii, pentru că el era mult plecat, el spunea că nu ar trebui să stea mama cu noi, dar nici nu îmi oferea o altă soluție. Fiind polițist, s-a mutat în cazarmă și se scuza că e mult de lucru și că de asta nu mai poate veni atât de des acasă”.

O obsesie care a smuls-o din prezent

Calvarul, așa numește Isa perioada de timp care a urmat. A dat naștere unui băiețel, a trecut printr-o depresie post partum și și-a văzut familia cum se dezintegrează, fără ca vreunul din eforturile ei să aibă succes. În tot acel tumult, Isa a uitat cine este. „Am început să îl urmăresc, să fac pe detectivul, până am ajuns în momentul ]n care să îl văd cu o altă femeie. Erau într-un bar, nu știam dacă să intervin peste ei sau nu. Nu am avut curajul, i-am scris un mesaj și a rămas să discutăm acasă. El a intrat în panică, a zis că nu știe cum s-a ajuns aici.

Eu, cu un copil de trei ani și cu altul de câteva luni, eram disperată. I-am zis că îi dau timp să se gândească, eram dispusă să fac orice, să lupt până în pânzele albe să îmi salvez familia. Doar că el era foarte confuz, nu spunea nici că vrea să ne despărțim, nici că vrea să stea cu ea, la terapie a mers doar de câteva ori, nu a vrut să continuăm, a fost cumplit. Am ajuns să mă umilesc foarte mult, însă astăzi nu regret, știu că totul a fost parte dintr-un proces, așa am crezut eu că trebuie să lupt”, mărturisește Isa.

50970765_2271484643074097_7058152806737248256_n
Băiețelul Isei, jucându-se în nisip. Arhivă personală

Tot ce putea ea să vadă la acel moment era că bărbatul pe care îl iubea alesese să o lase pentru o altă femeie, iar la copii mai venea doar din în când să îi vadă. „Am aflat unde locuiește acea femeie și am fost acasă la ea. La început mi-a spus că ea a crezut că suntem despărțiți, nu știa că există și un al doilea copil, și că pot să îmi păstrez bărbatul, că ea nu admite așa ceva. Ulterior însă, totul s-a transformat într-un joc psihologic, de putere. Mi-a zis, ea fiind cu 15 ani mai mare decât el, că să iau aminte la ea, că niciodată copiii nu îl vor întoarce acasă pe bărbat. I-am vorbit foarte urât, m-am tot certat și cu ea și cu el, făcusem efectiv o obsesie. Când ieșeam prin oraș cu copiii urmăream să văd dacă nu ne vom întâlni cu ei, pe Facebook tot intram să văd ce poze au mai postat, nu mai știam nimic altceva”.

O traumă de familie repetată

Se tot întreba de ce, de ce i se întâmplă acest lucru ei, de ce din doi oameni care și-au dorit binele, s-au iubit, au făcut doi copii, acum au ajuns să fie doi oameni separați, de ce copiii ei nu au tatăl pe care l-ar fi meritat și nu voia nicidecum să accepte replica „nu ești nici prima, nici ultima femeie singură cu doi copii, o să fie bine”.

„Nu voiam să fiu ca celelalte persoane, ca la primul impas să își ia bagajul și să plecăm, să ne despărțim. Am vrut să lupt până în pânzele albe. Poate că, la un moment dat, având și problema din familie unde am avut un tată dependent de alcool, și am văzut că mama a mers înainte, a întreținut familia, acum mă gândeam că dacă mama se ocupa mai mult, în sensul de a-l ajuta pe tatăl meu să se implice, să se lase de băutură, sau ce știu eu, poate ar fi fost diferit, dar mama mi-a explicat, Isabela, crede-mă, că am făcut de toate. Eh, până ce a trebuit să am și eu experiența mea, să înțeleg că, într-adevăr, mama a făcut de toate”.

41387975_10156703997297962_2516097373638230016_o
Copiii Isei, la mare. Arhivă personală

Lupta până în pânzele albe a determinat-o pe Isa să se întoarcă și să privească în ea însăși, fie cu ajutorul preoților, fie cu ajutorul unei bune prietene, life coach, și al unui psihoterapeut, și a făcut-o să înțeleagă faptul că ea nu a uitat de persoana ei doar pe parcursul separării de partener, ci și cât timp a fost într-o relație cu el.

Mi-a spus un călugăr că eu l-am iubit pe acest om mai mult decât pe Dumnezeu. Și cuvintele acestea mi-au rămas în inimă. Mi-am dat seama că l-am divinizat, am uitat de mine, am uitat de Dumnezeu în care de altfel am crezut mereu, doar că nu am fost o practicantă. Și, mai mult decât atât, am luat iubirea ca pe ceva firesc, normal, fără să îmi dau seama că bărbatul are aceleași nevoie ca o femeie, de atenție, de tandrețe, de apreciere.

În încercarea mea de a-l ajuta, eu de fapt l-am desconsiderat, am vrut să îi controlez viața, să îi arăt eu cum se fac lucrurile, nu am înțeles atunci că suntem diferiți și că trebuie să ne respectăm. Mi-a fost foarte greu să accept că vina despărțirii se împarte la doi, dar azi sunt conștientă că nu înțelegeam atunci ce înseamnă un cuplu sănătos și nu mă învinovățesc”, mărturisește Isa.

Întoarcerea la sine și la bucuria de a trăi

O carte pe care a primit-o în dar de la fratele său, „Încercarea Focului” (Fireproof), de Eric Wilson, i-a adus o viziune mai clară asupra felului în care ea a relaționat cu fostul partener. Asupra diferențelor de mentalitate și de caracter dintre ei, dar și asupra faptului că ambii aveau anumite blocaje atunci când venea vorba de intimitate. Și, cu toate că a început să își schimbe atitudinea față de fostul partener, acesta nu s-a mai întors la ea.

Isa a înțeles că o luptă pentru doi, când unul nu își dorește sau nu poate să lupte, este inutilă. Și că oricât de mult ar fugi după celălalt, ca un magnet, înainte de toate este nevoie să fugă spre ea. „M-am refugiat în rugăciune, m-am apropiat de Biserică, să îmi pot găsi liniștea. Sunt convinsă că și în spatele comportamentului fostului meu partener se află dificultăți interioare și limite, chiar mă rog pentru el. În același timp, am început să citesc și cărți de dezvoltare personală, continui să merg la psihoterapie, pentru a mă cunoaște mai bine, și pentru că încrederea mea în mine era atât de scăzută, încă nu puteam să mai iau decizii singură, aveam mereu nevoie de susținere. Mi-am recăpătat stima de sine, m-am mutat din orașul în care locuisem, sunt și într-un proces de reconversie profesională, tocmai pentru că vreau să mă dezvolt și știu că pot mai mult. Sunt convinsă că avem în noi o forță incredibilă și reușim să facem lucruri frumoase”.

51547927_552871948568327_3653017049870893056_n
Isa, însoțindu-și fetița la o competiție sportivă. Arhivă personală

Isa practică dans, activități sportive, călătorește, caută să își aducă bunăstare și să petreacă un timp frumos cu fetița și băiețelul ei. Dorește să le fie un model de echilibru emoțional și să îi învețe și pe ei că viața nu e roz și nici nu ar trebui să fie. Că viața are urcușuri și coborâșuri și tot ce contează este cum reușești să treci prin ele și să mergi înainte cu încredere, să faci din tot procesul unul de creștere.

„A fost foarte greu, a fost multă muncă în spate, foarte, foarte greu, dar pot să zic că îmi mulțumesc și mie, într-adevăr, pentru că mi-am dat seama și am avut forța aia și am vrut să fac mai mult, am vrut și vreau în continuare”.

Iar domnișoarelor sau doamnelor vrea să le transmită acest mesaj: „Bărbatul nu trebuie idolatrizat, pentru că el este o persoană, ca și noi, cu lipsuri și nevoie, nu el este cel care trebuie să ne satisfacă nouă nevoile, ci noi înșine. Noi trebuie să învățăm să avem grijă de noi, să ne iubim, ca să putem iubi mai departe, nu să trăim pentru ceilalți. Să trăim pentru noi, pentru că apoi toată natura contribuie la armonia și bunăstarea din familie, de la serviciu, din societate. Iar dacă nu putem face asta, să apelăm la un terapeut de cuplu, dacă sunt doi oameni care doresc să lucreze împreună spre a le fi mai bine”.

51620173_343241869861578_8716683797074018304_n
Isa dansând salsa. Arhivă personală

Isa a trăit un eșec, a suferit o traumă a separării. Și totuși, acest eșec a învățat-o și să accepte durerea, a făcut-o să înțeleagă că, înainte de a se trăda unii pe alții, oamenii se trădează pe ei înșiși, și să cunoască un alt mod de a trăi, de a se bucura de darurile vieții, chiar și atunci când nu le poate avea pe toate. Știe că vor mai urma multe altele, însă de această dată s-a înarmat cu un zâmbet pe buze și își stă aproape, are în ea resursele necesare pentru a înfrunta furtunile și a se bucura de cerul senin.

***

#Saniting este un proiect de voluntariat ce militează pentru echilibrul emoțional și puterea comunității. Poveștile prezentate au rolul de a sublinia aceste aspecte și de a vă invita să vă implicați în construirea unui centru de suport emoțional la Iași. http://saniting.com/donati/