Povestea Petronelei Rotar este atât de complexă, încât mi-a luat o săptămână să îmi fac curaj să o scriu. O cunoșteam deja, de la interviu. Mai citisem despre ea în diverse publicații. Dar a creiona în cuvinte o viață de om care a implicat suferință înseamnă, într-un fel, a trăi alături de el durerea unei morți înainte de vreme și bucuria revenirii la viață. În cele din urmă, literele și-au făcut loc în mintea și inima mea, tocmai pentru că avem nevoie de astfel de exemple și pentru că Petronela nu a fost deloc egoistă, atunci când a ales să spună adevărul. Iar eu nu fac decât să duc darul ei mai departe.

Când era mică nu credea că va ajunge să împlinească vârsta de 35 de ani, mama ei părea complet nefericită și bătrână la acea vârstă, iar rănile pe care le suferise apoi Petronela o lăsaseră cu dorința de a mai sta pe pământ doar până când cele două fiice ale ei aveau să mai crească puțin, să se descurce singure.

Abia la 35 de ani, însă, Petronela a început să trăiască. Astăzi are 41 de ani, îi vede plini de sens și speră să urmeze mulți alții. A publicat până acum șase cărți, în ele a scris despre violul pe care l-a suferit în clasa a XI-a, despre cum primul ei iubit a murit la trei săptămâni înainte de nuntă, lăsând-o cu o fetiță pe care să o crească singură. Despre cum s-a căsătorit apoi de trei ori, dând naștere celei de-a doua fetițe, și despre cum a fost prima femeie din neamul ei care a divorțat, refuzând să rămână în relații abuzive sau neîmplinite.

Petronela este o ființă crescută într-un sat de lângă Brașov, un fost jurnalist vreme de 18 ani, o persoană unică, prin darurile ei, dar și o femeie care înglobează povestea trăită de atât de multe alte femei care nu au avut niciodată curajul să o recunoască.

Petronela Rotar 2
Petronela Rotar acordând interviul pentru Saniting, la Meru, în Iași. Credite foto: Oana Nechifor

Abuzul sexual, în opinia Petronelei, este legat de violența psihică și fizică din copilărie, acolo își are rădăcinile.

Mesajul care ți se transmite atunci când ești bătut și ești copil este că nu îți aparții. De asemenea, în momentul în care ești obligat de familie să fii mereu în contact fizic cu rudele, să te pupi, să fii îmbrățișat de străini și așa mai departe, iarăși mesajul care îți este transmis și pe care îl preiei inconștient este că nu îți aparține corpul tău”, spune Petronela.

Și nu numai corpul, ci și viața, deciziile și visurile. Petronela nu a decis și nu a visat să fie abuzată sexual. Abuzul a existat, însă, în viața ei, în forme mai subtile, în mai multe etape, așadar, încă din copilărie, și mai ales în adolescență, când Petronela își amintește că atât ea, cât și prietenele ei erau constant pipăite, ciupite, etichetate drept „curve” indiferent cât de pure erau. Iar pe singura alee care ducea la liceul unde învățau preponderent fete, erau bărbați care se masturbau exhibiționist. „Te puteai întâlni cu un bărbat care avea penisul scos și se masturba în fiecare zi. Și asta era un abuz și o traumă foarte puternică pentru noi, eram niște puștoaice de 15, 16 ani care nu știau nimic despre sex și primele lucruri pe care le aflau erau astea”.

Abuzatorul a fost și cel care a salvat-o

Abuzul, așadar, a fost constant tocmai din cauza lipsei educației sexuale, nimeni nu știa cum decurge un astfel de act sau care sunt mijloacele de contracepție. Era o ignoranță atât pentru fete, cât și pentru băieți, care se trezeau cu un impuls foarte puternic și nu știau ce să facă mai departe. Iar tot ce știau fetele la acea vreme despre sexualitate era că băieții vor doar să profite de ele, că dacă le-a venit ciclul, pot rămâne gravide, iar informațiile pe care Petronela și le lua din cărți erau foarte fluide și se refereau mai mult la erotism, în niciun caz la situații reale de viață și la cum s-ar putea pregăti. „Nu exista internet pe atunci, singurele informații care apăreau erau în Bravo și în reviste la rubrici de tip întrebări și răspunsuri. Ignoranța era atât de mare, încât îmi amintesc că erau fete care credeau că pot rămâne însărcinate de la sexul oral, de exemplu. Iar asta însemna că nu aveai cunoștințe nici măcar despre cum îți funcționează corpul. Era cumplit. E foarte greu să înțelegi astăzi cum era posibil așa ceva, dar vremurile alea erau într-un întuneric foarte mare, pentru că sexul era acoperit cu foarte multă rușine, cu foarte multă vinovăție”.  

Și întunericul a continuat. Cel mai important abuz a ajuns să fie un viol, în clasa a XI-a.

S-a întâmplat într-un cerc de oameni pe care îi cunoșteam, în care aveam încredere, întâmplarea a fost facilitată inconștient, aș spune, de ei și m-a luat complet pe nepregătite, pentru că nu aveam niciun fel de educație sexuală. De asta, pentru mine a fost un foarte, foarte mare șoc, repet, întâmplându-se și într-un context în care nu m-am așteptat. Cel care m-a violat era un complet necunoscut, pe care nu l-aș putea nici acum recunoaște, dacă l-aș vedea pe stradă”.

Acum Petronela se uită la abuzator ca la un om straniu care a trecut fulgurant prin viața ei. „E prima oară când spun lucrul acesta, dar este un om care m-a și salvat, pentru că după ce m-a violat a văzut în ce hal eram, el m-a ajutat să fug și să scap de ceilalți șapte, opt bărbați care erau trecuți pe o listă și care urmau să mă violeze, ar fi fost un viol în grup. Și atunci am avut întotdeauna sentimente ambivalente pentru el, pentru că dacă nu i s-ar fi făcut milă de mine, dacă nu m-ar fi ajutat să scap, mai ales că eu nu știam atunci ce ar fi urmat, probabil că n-aș mai fi trăit astăzi, chiar a fost un impuls de umanitate”.

Totodată, îl privește și pe el ca pe o victimă. „Exact cum am fost eu, era o victimă a lipsei de educație, a unor tare și cutume sociale din zona underground a șmecherilor de cartier. Erau niște puști un pic mai mari decât mine care vorbeau despre <<luat cu japca>> și despre  <<poștă>> și lucruri de genul ăsta fără să își dea seama exact despre ce vorbesc. Cred că a fost vorba de un fel de nevoie de a marca teritoriu, de a arăta că e bărbat în fața grupului, un soi de presiune la care nu a știut să facă față.

Eu nu cred că era un om fundamental rău, pus pe violat femei. Cred că l-a speriat și pe el totul și am și auzit de curând, mi-a scris cineva să îmi spună că la o reuniune, trecuseră câțiva ani de la absolvirea liceului, un bărbat care făcuse parte din grupul acela a povestit cu mare groază și vinovăție că îmi știe povestea din interior. Așa că eu cred că și acel om care m-a violat a dus povestea foarte greu din punct de vedere psihic, poate pe loc a fost o descărcare sexuală, dar cred că pe termen lung l-a afectat foarte tare și pe el”.

Petronela a spus un adevăr pe care multe femei l-au ascuns, iar alții nu l-au înțeles

Astăzi poate vorbi despre trauma ei, pentru că la un moment dat a primit niște întrebări și a decis să nu mintă, să spună adevărul pe care îl poate spune, fără să lezeze alți oameni. Și-a asumat faptul că unii oameni nu o vor crede, alții o vor trimite la Poliție să reclame totul, chiar și după atâta timp, sau o vor critica pentru că nu s-a dus atunci. Oameni care, din punctul ei de vedere, nu înțeleg deloc fenomenul. „Știam că se va întâmpla așa, dar cred că azi sunt suficient de puternică încât să nu mă afecteze lucrurile astea și cred că e mai important să vorbesc și să ajut femei care simt la fel ca mine, dar nu au curaj să vorbească nici măcar față de soții lor sau de oameni apropiați lor despre ce li s-a întâmplat când erau tinere și cumva lor să le dau curaj. Ori să vorbească, ori să își amintească în mod conștient astăzi și să încerce să facă ceva cu asta”.

Pe când avea 16 ani și jumătate, însă, abuzul nu a fost un subiect despre care Petronela să discute atât de deschis și cu o astfel de maturitate.

Singura idee pe care Petronela  a avut-o în momentul în care a scăpat din casa în care a fost violată a fost să se sinucidă, pentru că i se părea că viața ei nu mai poate continua.„Simțeam că am fost murdărită într-un fel atât de grav, încât niciodată nu voi mai putea fi cum eram înainte, și asta mi se părea insuportabil de trăit. Era senzația că nu ai cum să treci peste asta niciodată și că s-a întâmplat ceva atât de umilitor, de îngrozitor, de rușinos, de dureros, încât va fi imposibil să trăiesc după treaba asta. S-a dovedit că a fost posibil”, mărturisește Petronela.

Prietenii cu care a reușit, în cele din urmă, să vorbească au convins-o să nu nu se sinucidă. Instinctul de supraviețuire al Petronelei a câștigat lupta, așa că ea a îngropat toată povestea, ca mecanism de apărare. Așa cum și în timpul abuzului s-a folosit de decorporalizare, practic se uita de deasupra la ce i se întâmpla. „Tăiem legătura cu corpul nostru ca să putem suporta trauma, însă partea proastă a fost că legătura aia a rămas tăiată pentru foarte, foarte multă vreme și cumva m-am refugiat în minte, în rațional, ca să nu fie nevoie să simt toată durerea care se întâmpla în emoționalul meu. Asta m-a afectat pe termen lung, mi-a afectat inclusiv viața sexuală de femeie matură până târziu, când m-am prins ce se întâmplă, când am reușit să îmi refac legăturile tăiate de atunci cu corpul meu. Pentru mine sexul a însemnat spaimă și teroare și durere multă vreme”.  

Primul ei iubit, tatăl fetei mari a Petronelei, cel care a și murit, când Petronela avea 22 de ani, a avut suficientă răbdare și înțelegere încât să o ajute să fie mai bine. După ce a mai dat naștere unei fete și a trecut prin trei căsnicii, Petronela a ajuns și la etapa de vindecare.

Terapia a ajutat-o să revină la ea și la cei din jur

S-a uitat cu onestitate în inima ei, și-a pus întrebări despre cine este ea, de fapt, și s-a întors cu puterea de acum să se uite la acel episod și la acea durere pe care atunci nu a putut să o trăiască. Era atât de mare, încât spune că ar fi ucis-o.

Ce am făcut până atunci a fost să stau într-o zonă de negare, cum face foarte multă lume, să mă prefac că uit sau chiar să uit la modul conștient niște lucruri și să trăiesc așa, până când buba s-a spart. Trecusem peste, dar nu am trecut prin. Vindecarea nu survine niciodată în urma trecutului peste, pentru că asta înseamnă să nu trăim cu adevărat, să nu ne dăm voie să fim acolo și să procesăm toată durerea. În cazul meu a fost nevoie de terapie, să intru în contact cu durerea pe care am reprimat-o, am lucrat mult cu corpul meu, cu ideea de sexualitate, am scos de sub preș tot ce înseamnă traumă, abuz, și am lucrat cu ele, pentru ca astăzi să pot să fiu un om sănătos”.

Petronela Rotar 3
Petronela Rotar vorbind despre viața ei și despre ultima carte lansată, la Meru, în Iași. Credite foto: Oana Nechifor

Deși terapia presupune revenirea asupra unor episoade traumatizante, persoanele aflate în terapie nu se mai întorc la acele episoade așa cum erau când s-au întâmplat. „Eu atunci eram o puștoaică de 16 ani și jumătate care avea zero putere să reziste la toată durerea aia. Când m-am întors, la 35 de ani, eram o femeie care a supraviețuit acestui incident îngrozitor din viața ei, care a trecut prin viață și a avut putere să mai treacă peste o grămadă de lucruri, și cu puterea și conștiența de la 35 de ani m-am întors la episodul întâmplat la 16 ani și jumătate. Știam că dacă nu m-a ucis atunci, cu siguranță nu mai are cum să mă mai ucidă acum. Am făcut-o aproape din poziția părintelui fetei care eram atunci și, da, doare, dar nu te ucide”.

A rămas în viață în urma terapiei pe care o continuă și astăzi, pentru că terapia a ajutat-o cel mai mult să se vindece. Totodată, se află în cea mai conștientă relație a ei cu un bărbat, partenerul ei având, de asemenea, formarea de psiholog și urmând o terapie de mulți ani. „E o relație asumată, care nu e toxică în niciun fel, nu există drame. Avem probleme, ca toată lumea, dar nu rezolvăm cu țipete, strigăte, despărțiri, trântit de uși, așa cum se întâmplă în majoritatea relațiilor pe care le cunosc și în care am fost și eu, ci în moduri mult, mult mai sănătoase”.

Fetele Petronelei au acum 21, respectiv 18 ani. A discutat cu ele despre parcursul ei într-un mod în care să nu le rănească și le-a vorbit despre intimitate. Petronela crede că pentru relații armonioase și pentru a se feri de abuzuri, fetele au nevoie să depășească spaima și ura față de bărbați, acestea fiind moștenite adesea de la femeile din neamul lor. „Frica și ura deja atrag niște comportamente negative, cred că bărbații merită mai multă încredere. Și cred că fetele trebuie să se cunoască, să înțeleagă cum le funcționează corpul, ce este sexualitatea. Și să știe că e foarte important să nu intre într-o relație sexuală înainte de a fi sigure că relația aceea le va oferi protecția și siguranța de care au nevoie femeile în momentul în care se află în brațele unui bărbat”.

Astfel de informații ar trebui să le fie comunicate tuturor copiilor de către mamele lor, însă adesea mamele nu au avut cele mai fericite experiențe când vine vorba de sexualitate și se simt incomod să deschidă subiectul.

„Ce mi se pare mie extraordinar de tulburător este că tratăm sexualitatea ca pe ceva care nu ar trebui să existe. Or, noi ne naștem, noi existăm datorită faptului că suntem ființe și sexuale. Sexualitatea este foarte importantă pe de o parte, iar pe de alta este la fel de firească precum digestia sau respirația. Sunt instincte pe care le purtăm cu noi și pe care le putem încadra în niște comportamente adecvate, sexualitatea face parte din ființa noastră în fiecare moment”.

Trauma a fost un punct din parcursul devenirii ei

Acum Petronela știe că sexualitatea este parte integrantă din ființa ei. Că violul nu s-a întâmplat din vina ei, că nu a fost responsabilă de acea acțiune, nu a atras-o și nici nu s-a mânjit, cu adevărat, pe interior. A fost o traumă, s-a produs un declic. „Mai mult decât atât, eu sunt într-o fază a asumării vieții mele 100%, și chiar dacă a fost un lucru cumplit, sunt sigură că inclusiv acest lucru a dus la cine sunt astăzi, așa cum sunt cu totul. M-a întrebat la un moment dat cineva la o lansare dacă aș putea să șterg un singur lucru din viața mea care a fost îngrozitor, care ar fi ăla, și îmi aduc aminte că m-am gândit foarte serios atunci ce aș șterge, violul, moartea primului iubit, și mi-am adus aminte de efectul fluture și mi-am dat seama că orice aș schimba înapoi în viața mea, eu nu aș mai fi aici, traiectul meu ar fi complet schimbat.

Or mie astăzi îmi place foarte mult unde sunt, îmi place cine sunt, cine am devenit, sunt foarte conectată la mine, sunt un om care trăiește cu multă bucuria viața și mi se pare că este foarte generoasă cu mine. Simt iubirea și admirația a niște mii de oameni pe care nici măcar nu îi cunosc. Și atunci accept inclusiv violul și că dacă s-a întâmplat, oricât de cumplit ar suna, am avut ceva de învățat de pe urma lui, a fost catalizator al unui tip de schimbare care s-a întâmplat până la urmă”.

Petronela Rotar 4
Petronela Rotar, la lansarea ultimei ei cărți, la Meru, în Iași. Credite foto: Oana Nechifor

Așa încât Petronela a înțeles că întrebarea „de ce mie?” nu își are rostul, că nu a trecut degeaba prin toate suferințele, și este în prezent în curs de formare ca psihoterapeut. A avut chiar un grup de suport online pentru femeile abuzate și are în plan, odată finalizată formarea ca psihoterapeut, să înființeze grupuri de terapie pe tema abuzului sexual. Își dorește să ofere din experiența ei altor femei care au suferit traume și să le ajute să privească totul dintr-o nouă perspectivă. Să le însoțească în extragerea propriilor lecții, pentru ca mai apoi fiecare din ele să poată evolua. Știe, însă, că acele femei au nevoie de mult curaj pentru a intra în terapie, pentru a se deschide și a învinge teama expunerii și a vulnerabilității. Și tocmai de aceea, Petronela a făcut prima acest pas, vindecându-și rănile și vorbind despre ele. Public.

***

Lecția mea? Petronela mi-a încredințat adevărul ei. Mi-a spus și lucruri pe care nu le-am scris aici, pentru că nu ar fi ajutat cu nimic mai mult. Dar ar fi putut face mult rău altor oameni. M-a văzut pentru prima dată în viață și a stat cuminte pe un scaun, vreme de o oră, după ce și-a lansat ultima carte, „Privind înăuntru”, la Iași, la Meru, ca să îmi răspundă celor mai incomode întrebări. A avut încredere că demersul acesta este unul benefic, mai ales pentru voi, cei care îi citiți povestea. Și că eu o voi scrie încât să fac bine. A crezut în viață și în tot parcursul ei. Și-a asumat-o. A văzut avantaje într-una din cele mai oribile traume pe care le poate suferi o femeie. Și a zărit în abuzatorul ei un om tulburat, dar un om. A avut încredere că, în pofida durerii pe care i-a pricinuit-o, nu a fost un om fundamental rău.

Petronela mi-a pus toate aceste lucruri în brațe și a plecat. M-a impresionat delicatețea ei, a plecat vulnerabilă, poate cu speranța că nu îi voi produce alte răni. Sau cu o conștiință a faptului că, și dacă i le voi produce, le va transforma în lecții. Felul acesta al ei de a se prezenta transparentă în fața mea și a unei camere de filmat m-a făcut să îmi dau seama că, așa cum spunea la lansare, viața ar fi cu mult mai frumoasă și mai simplă dacă fiecare dintre noi ne-am coborî tablourile din pod și am merge cu ele la vedere.

***

#Saniting este un proiect de voluntariat ce militează pentru echilibrul emoțional și puterea comunității. Poveștile prezentate au rolul de a sublinia aceste aspecte și de a vă invita să vă implicați în construirea unui centru de suport emoțional la Iași. http://saniting.com/donati/