Veronica Soare. Omul care a parcurs cel mai lung drum din lume, de la inima ei până la cea a copiilor de toate vârstele. S-a adăpostit sub umbrela minuni.ro împreună cu Lola, cățelușa ei care alăptase pui de pisică, și a făcut pași către multe asociații, organizând tot felul de evenimente caritabile. Pe Camino de Santiago a mers 920 de kilometri în șase săptămâni și a povestit despre frică și curaj la TEDx. Iar prin caleidoscoapele create, kaleidolove.com, a ajuns în nenumărate locuri și companii, dar mai ales în spitale și centrele de plasament. Planul ei de acum este să angajeze oameni din categorii defavorizate, ca să meșterească împreună visurile.

Adevărul este că Veronica a început să meargă pe drumul faptelor bune încă de când avea patru ani. Iar când și-a pierdut tatăl și fratele a înțeles și mai mult că timpul minunilor este unul limitat și că în această viață are un singur dor: să își facă partea de frumos. Să nu se lase împotmolită în deșert, ci să îl străbată până la capăt. Ca să arate totul în lumina soarelui. Așa cum arată și ochii ei, ca o minunată minge de foc.18893277_10211412019674973_7464730935554990091_nVeronica s-a născut în urmă cu treizeci și șase de ani în Satu Mare. Verile și le petrecea pe ulițele satului în care locuiau bunicii și credea că lumea e compusă doar din cele două localități, un oraș și un sat. Când se afla în oraș avea o activitate preferată: să meargă în parc, împreună cu fratele și părinții ei, și în drum spre parc să se oprească la toneta de înghețată. La cei patru ani ai săi, Veronica se oprea cu privirea și la gratiile centrului de plasament situat lângă tonetă. Îi vedea pe toți copiii care se țineau cu mâinile de gard, iar apoi se uita din nou la înghețată. „Mă durea că nu pot să împart înghețata mea cu toți și că, dacă îi dau unuia, tot nu îi dau celuilalt. Sau nu le dau tuturor. Am crescut cu durerea aceea și sună dureros, dar după gratii e o lume închisă pentru acei copii și nu știi cum să îi ajuți”, a povestit Veronica.

Așa că, pe când s-a făcut ea mai mare, cam în clasa a VII-a, a decis să îi ajute strângând jucării, haine și obiecte, iar din colecta făcută a reușit chiar să meargă la două centre de plasament. Aceea a fost prima ei activitate caritabilă, o piatră în temelia de fundraiser despre care nici nu știa că o va construi. Veronica visa să devină avocat, fiind înzestrată cu un spirit justițiar specific vărsătorilor, spune ea, și dus până la utopie. „Văzând filmele americane și cum pledează avocații, mi se părea că ei sunt cei mai puternici oameni din lume. Singurul motiv pentru care eu nu nu am crescut dorindu-mi să urmez cariera aceasta este dilema aceea etică: cum aș putea să mă bucur că am redus pedeapsa unui om care a făcut ceva rău?”, a explicat Veronica.

Astfel, s-a făcut avocat al faptelor bune. Pe lângă studiul în domeniile Comunicare și Relații Publice și Actorie, pe lângă anul petrecut în China pentru a învăța limba, pe lângă jobul ei de a citi cărți pentru copii nevăzători, Veronica a pledat pentru tot felul de cauze. Fie că a petrecut câteva ore cu un copil a cărui mamă era nevoită să lipsească, fie că a salvat animăluțe de pe stradă sau că a făcut voluntariat pentru diverse asociații, Veronica s-a lăsat condusă de către dragostea ei pentru suflete și i-a permis iubirii să o modeleze.

În anul 2010, la scurt timp după ce tatăl ei murise, după o perioadă foarte grea, Veronica și-a pierdut și fratele cu doar doi ani mai în vârstă. Marius avea treizeci de ani, era un bărbat înalt, corpolent, și, așa cum spune sora lui, inima lui era prea mare, așa că a „explodat”. Un anevrism de aortă l-a luat intempestiv pe Marius dintre cei dragi, iar Veronica a înțeles că noi nu avem nici măcar ziua aceasta, ci clipa în care trăim.27331835_10213475668904914_6547666860696415046_nTelefonul lui Marius rămăsese la ea și, văzând toate mesajele frumoase pe care prietenii fratelui său le trimiteau, Veronica s-a trezit repede din durere, pentru că nu avea timp de pierdut.

Am înțeles că mâine pot să nu mai fiu aici, că, dacă nu storc sucul fiecărei zilei, pentru că așa îmi imaginez eu că e fiecare zi, o portocală zemoasă, și dacă nu storc tot sucul ei, ea o să treacă și eu nu voi fi trăit suficient. De aceea, chiar și când am perioadele mele mai puțin bune, dacă mă vezi în zilele acelea s-ar putea să crezi că sunt, de fapt, foarte bine și nu mă prefac. Eu pur și simplu încerc întotdeauna să văd partea bună a lucrurilor”, a adăugat ea.

Și a continuat să o facă așa cum se obișnuise până într-o zi când ajuta o prietenă să pregătească eclere. Asociația Umanitate urma să le vândă în scop caritabil, iar Veronica se gândise să pună arome spectaculoase pentru a fi vândute repede. Pe când învârtea cu lingura într-o cremă de vanilie cu lavandă a avut o revelație.

Astfel, în anul 2014 a început proiectul minuni.ro  – caleidoscop de fapte bune, o umbrelă sub care Veronica să poată face strângere de fonduri, la fiecare eveniment urmând să aleagă o altă asociație care să beneficieze de bani. Lola pisiciȘi cum Lola, cățelușa pe care o luase de pe stradă în urmă cu un an tocmai alăptase pui de pisică, primul eveniment caritabil pe care l-a organizat Veronica a fost Lola & Friends Charity Party.

Deși părea ciudat să organizeze o petrecere care să o aibă pe cățelușă în centrul atenției, Veronica și-a dus visul mai departe și a primit la eveniment nu treizeci de oameni, așa cum se aștepta, ci șaptezeci. „Eu credeam că minuni.ro va fi doar un proiect micuț, nu credeam că va deveni ce vreau eu să fac, doar că încă de la primul eveniment oamenii mi-au arătat că sunt foarte buni la suflet și că trebuie doar să le dai oportunitatea să îți arate lucrul acesta”, a mărturisit ea. Banii pe care oamenii i-au donat, mai mulți chiar decât își închipuise ea, au ajuns la copiii din centrele de plasament, căci Lola nu avusese nici ea părinți până când să o ia Veronica de pe stradă.Lola PartyPetrecerea Lolei a devenit un eveniment caritabil anual, ca și ziua de naștere a Veronicăi. Dar cum zilele Veronicăi păreau să aibă chiar mai mult suc de stors, într-o zi, pe când se întorcea cu trenul de la mama ei, i-a venit o nouă idee pentru a face minuni: să meargă pe Camino de Santiago și să strângă bani pentru Asociația Inima Copiilor.

În 2016 Veronica a mers 920 de kilometri în șase săptămâni și a strâns aproape 38.000 de lei pentru copii. Anul trecut povestea s-a repetat, iar anul acesta a reușit să stea pe Camino zece zile, căci este dificil să lipsești șase săptămâni din viața ta în fiecare an.Camino 2Când am plecat pe Camino eram plină de frici. Și primeam tot felul de mesaje în care oamenii îmi spuneau ce curajoasă sunt. Și eu eram plină de frici. Dar am înțeles că frica și curajul sunt prieteni buni și eu am fost mereu impresionată de oamenii care își depășeau fricile, care făceau acel ceva pe care alți oameni nu l-ar face. Cine mă cunoaște știe că am o relație bună cu Universul, am învățat din tot ce am făcut până acum să nu mă mai agăț, să nu mai forțez, să accept că poate un proiect nu s-a împlinit și să las lucrurile să se întâmple”, a sintetizat Veronica.

Și așa s-a întâmplat apoi kaleidolove.com. Veronica a început să facă atelierele de caleidoscoape, transformând numele „caleidoscop de fapte bune” într-o realitate, ca un proiect provizoriu. Obiectele prin care lumea putea să vadă frumosul aveau și menirea să colecteze fonduri, pentru ca Veronica să facă atelierele și în spitale sau centre de plasament. Dar oamenii au luat-o din nou prin surprindere și au chemat-o în diverse organizații, companii și școli să își susțină atelierele pentru copii cu vârste între cinci și…șaptezeci și doi de ani, chiar și cu două sute odată.

Nu doar că o parte din profitul atelierelor se îndreaptă către cauzele nobile în care Veronica alege să creadă, dar ea lucrează acum, așa cum îi spune, la mindsetul ei de antreprenor. A început să confecționeze caleidoscoape personalizate și vrea să ofere această șansă mai departe. „Îmi doresc să angajez oameni din categorii defavorizate, cum ar fi persoane cu sindrom Down sau cu autism, mame singure, copii care au ieșit din centrele de plasament, și să manufacturăm împreună caleidoscoape personalizate, de la cadouri până la mărturii de nunți”, a menționat ea.Kaleido 2De altfel, atelierele de caleidoscoape ale Veronicăi sunt mai mult decât o întâlnire de creație, sunt spectacolele ei, acolo își arată ea talentul de actriță. Și acest talent depășește granițele țării, de exemplu, în decembrie Veronica va organiza un astfel de atelier la Bruxelles, acolo unde va și modera un eveniment de strângere de fonduri al Cercului de Donatori.

În tot drumul Veronicăi a existat și multă durere. Acea durere pe care, după cum spune ea, nu o putem face să dispară dacă o ignorăm, dar care nici nu poate copleși puterea omului de a privi frumos, fie el cât de mic și de bolnav, și nici dragostea pe care oamenii și-o împărtășesc. Veronica a plecat la drum cu durerea, alegând cu forță și cu exercițiu să privească acolo unde luminează soarele.

Și s-a încăpățânat să arate lumii că există minuni. Însăși viața ei schimbată de o înghețată, o cremă de vanilie cu lavandă și un legănat de tren poate fi o dovadă în acest sens. Dar cea mai mare minune pe care Veronica a trăit-o și a arătat-o este că în fiecare om stă dorința de a face bine, iar când oamenii formează o comunitate, nu există bucurie mai mare decât cea a inimii dăruite. Așa că pe toți cei aflați la început de drum în ale dăruirii îi sfătuiește atât: să creadă.

***

Credite foto: Vanilla Roads, Arhiva personală

***

Acest reportaj face parte din proiectul #saniting – „Cu un pas rămas în viață”. Orice donație pentru realizarea centrului de suport pentru echilibru emoțional este binevenită.