Daniela Palade Teodorescu. Redactor șef de 20 de ani, în prezent la Revista Cariere, în trecut la Revista Avantaje. Parte din prima promoție de jurnaliști ai României, imediat după Revoluție, omul cheie în multe proiecte sociale și un excelent agregator de comunități. Cea mai importantă comunitate a format-o în momentul de maximă vulnerabilitate al vieții ei: un divorț.

Daniela s-a confruntat cu realitatea de unic întreținător al familiei, cu doi copii mici, într-o țară în care statul nu oferea suport. Și a pornit pe un drum anevoios de a schimba perspectiva, de a trasa o direcție acolo unde era un hău. Așa a ajuns să creeze Comunitatea Părinților Singuri din România și să facă parte din bordul Asociației „Călătoria Divorțului”, inițiind un proiect legislativ. Așa a ajuns să arate că există viață după divorț și, de multe ori, chiar una mai frumoasă.

Daniela s-a născut în urmă cu 47 de ani în Pașcani. Prima parte a copilăriei și-a petrecut-o mai mult la bunici, alături de cei cinci verișori, liantul familiei fiind bunica maternă. Acasă la bunica a învățat totul în chip de joacă și a citit mult. Și tot acolo a învățat că într-o familie cel mai de preț lucru este unitatea. A crescut, așadar, într-un spirit de empatie și de sprijin.

A fost un copil al generației X, un om mic care se întorcea cu cheia la gât de la școală, dar un om mare prin încrederea acordată și responsabilitatea de care dădea dovadă. A ales mai departe drumul Filologiei, dar rezultatele de la examenul de admitere pe care îl dăduse la Iași au plasat-o prima sub linie. A fost primul ei șoc, însă nu unul întâmplător. Deși în urma contestației a obținut nota de trecere, între timp se înscrisese, la sfatul tatălui ei, și la Facultatea de Jurnalism de la București, proaspăt apărută în anul 1990.

Așa că Filologia a studiat-o de la distanță, în vreme ce Jurnalismul i-a fost dat să îl cunoască mai îndeaproape, în capitală. Fără nici măcar o cunoștință în București, Daniela a început să își creioneze viața de adult. Și-ar fi dorit să se întoarcă la Iași după facultate, dar l-a întâlnit pe cel ce avea să îi fie primul soț. „Eu nu sunt om singuratic și pentru mine era foarte important să am o familie, să prind niște rădăcini, așa că am acceptat să rămân în București”, a explicat Daniela.

A lucrat un an ca jurnalist la Secția de Externe a publicației România Liberă și apoi doi ani ca secretar general al Revistei Avantaje, după care a fost numită redactor șef. Avea 27 de ani și ocupa o funcție pe care, în general, doar persoanele peste 40 de ani o îndeplineau. Multiplele proiecte în care a fost implicată au arătat că locul ei era acolo. Jurnalismul are imensul avantaj de a fi o profesie de graniță, este la intersecția multor altor profesii, Comunicare, Sociologie, Psihologie, Educație, Sănătate și poți, tangențial, să treci așa prin toate și să te specializezi”, a menționat Daniela.

Daniela Palade Teodorescu 2Cum nu s-a gândit niciodată să își schimbe meseria, ci doar să o crească, a muncit foarte mult, ajungând adesea acasă aproape de miezul nopții. Iar partenerul ei era, de asemenea, concentrat pe carieră. Primul copil s-a născut la 10 ani de la căsătorie, iar al doilea după încă doi ani. Daniela avea deja 37 de ani și în cazul ambilor copii a fost nevoită să se întoarcă la serviciu după numai patru luni de concediu maternal.

Întreaga ei viață arăta altfel și relația cu tatăl copiilor ei a avut de suferit. „Un cuplu care trăiește atât de mult împreună are tot felul de tabieturi, să nu fie dezordine, să nu fie zgomot, să poți să citești, să lucrezi și să ieși la orice oră. Și în momentul în care vine un copil toată viața se schimbă, mai ales când vine după o perioadă lungă de oarecare comoditate familială. Există viața de dinainte de copii și viața de după copii și nu că ar fi bine sau rău, ci că viața se aranjează după alte coordonate”, a precizat Daniela.

Părinții Danielei s-au mutat la București pentru a ajuta la creșterea copiilor. Acest lucru a fost un dar, era singurul mod în care își putea continua cu toții activitatea. În același timp, a însemnat și că cinci oameni locuiau în trei camere și cum bunicii erau mereu acolo pentru copii, tatăl celor mici s-a implicat tot mai puțin, în vreme ce relația dintre el și Daniela s-a răcit tot mai mult. După trei ani în care a încercat de mai multe ori să salveze relația, în 2011 Daniela a decis să divorțeze.

Dacă acum, odată cu trecerea timpului și a căpătării unei viziuni de ansamblu, poate vorbi detașat despre acea etapă, atunci lucrurile nu se simțeau deloc la fel. „A fost o perioadă extrem, extrem de grea și se și spune, că am citit foarte mult pe tema aceasta, că primul an sau chiar primii doi ani post divorț sunt cei mai grei. Pentru că e o traumă uriașă, e considerată a doua după pierderea cuiva drag. Practic, e tot o moarte, e moartea unei relații, e la fel de dureros”, a mărturisit Daniela.

Înarmată cu răbdare și înțelepciune, Daniela a trecut prin filtrul minții toate poveștile de viață ale femeilor pe care le cunoscuse, povești tragice și dureroase. A făcut acest lucru pentru a înțelege că orice încercare poate fi sublimată și transformată în ceva bun, mai ales dacă îi ajuți pe ceilalți să treacă și ei mai ușor prin ceea ce tu ai trecut deja.

Și a început prin a se informa. Puținele statistici de la acea vreme arătau că una din cinci familii era monoparentală, în 95% din cazuri fiind vorba de mame singure. „Era un procent uriaș pentru care nu se făcea nimic atunci, era un hău, o prăpastie de oameni care nu știau unde să o apuce, cui să se adreseze, care simțeau stigmatul social foarte puternic asupra lor, care erau învinovățiți de familie, de prieteni, de colegi, care nu mai prezentau încredere pentru cercul lor.

Și asta m-a determinat să caut să văd ce fac alți părinți singuri în alte zone ale lumii și am văzut asociații, grupuri de sprijin, seminarii gratuite, consiliere psihologică gratuită, consiliere juridică gratuită, atât pentru părinți, cât și pentru copii”, a declarat Daniela.

În România aceste lucruri lipseau, iar în orașele mici și mai ales în mediul rural divorțul contravenea noțiunii de tradiționalism, chiar și când relația era toxică, astfel că Daniela își dorea să ajute cât mai multe dintre persoanele divorțate. Au început să vină spre ea tot felul de oameni trecuți printr-o situație similară, inclusiv juriști și psihologi. A format Comunitatea Părinților Singuri din România, iar apoi s-a aliat cu oameni care merseseră și mai departe, colaborând cu Asociația Familiilor Monoparentale apărută atunci și dizolvată, între timp, din lipsa fondurilor.

Dacă la început a fost nevoită să apeleze la un psiholog care să o consilieze cu un preț redus, ulterior atât Daniela, cât și copiii ei au beneficiat de psihoterapie prin intermediul Asociației. „Emoțiile erau atât de puternice și de contradictorii, încât pot spune că terapia a fost salvatoare. Terapia te ajută să înțelegi emoțiile, să vezi de unde vin, și să capeți o viziune nu doar asupra prezentului, ci de-a lungul generațiilor din famile. Cred că orice persoană divorțată are nevoie de minimum zece ședințe de terapie, este esențial”, a explicat Daniela.

Daniela Palade Teodorescu 3

Daniela s-a alăturat și Asociației „Călătoria Divorțului”, în bordul căreia este membru și unde a avut ocazia de a iniția un proiect legislativ pentru ca legislația referitoare la părinții singuri să se alinieze celei europene. Este cunoscut faptul că în România, printre altele, pensiile alimentare sunt extrem de mici și, de multe ori, nici nu sunt onorate. Proiectul se află în stadiu de propunere și Daniela așteaptă să vadă ce ecou va avea, fie acum, fie în viitor.

Deși în momentul divorțului s-a simțit cel mai vulnerabilă, tot atunci a descoperit că puterea vulnerabilității este extraordinară. Că starea de victimă nu ajută, că ura și nedreptățile păstrate în suflet fac trupul să fie bolnav până la cancer, suferință pe care o văzuse la multe femei, după divorț. Daniela a mai înțeles că a-l demoniza pe tatăl copiilor ei ar însemna să le nege acestora jumătate din ADN-ul lor și să le lase urme adânci. Că a pune povara divorțului pe umerii copiilor, cu titlul de „am muncit și m-am sacrificat pentru voi”, ar fi injust și că povara i-ar dărâma.

A priceput că doar iertarea face ca inima să fie ușoară și că timpul chiar netezește asperitățile. Că este primordială credința în Dumnezeu sau în orice forță superioară atribuie omul Universului, cu gândul că totul are un sens și că odată cu orice încercare vine și puterea de a o depăși. Că poți să îți urli durerea în scris pe niște foi, pentru că toate la un loc, terapia, comunitatea și oamenii dragi îți curăță zgura suferinței.

Daniela Palade Teodorescu 4De altfel, în toată acea etapă în care s-a simțit suspendată într-o realitate care nu îi aparținea, dincolo de implicarea socială, ancora Danielei au fost copiii.

Și, mai mult decât orice, Daniela nu a renunțat la ideea de evoluție, chiar și când desprinderea nu a venit cu ușurință. Anul trecut a încheiat cariera ei de două decenii la Revista Avantaje și a acceptat oferta de a lucra ca redactor șef la Revista Cariere. Tot anul trecut l-a cunoscut pe actualul ei soț și au format de curând o nouă familie, una recompusă, el fiind de asemenea divorțat și tată a unui copil.

Daniela Palade Teodorescu 5

Daniela nu a renunțat nici la ideea de cuplu, era ceva înscris în ființa ei. A subliniat, însă, că, deși pare ideal să te recăsătorești, a doua familie se construiește pe cu totul alte principii. Armonizarea nu ia în calcul doar relația dintre cei doi, ci și relația lor cu copiii fiecăruia și membrii familiei, un lucru foarte dificil de realizat, dar nu imposibil. „Am mai avut o relație înainte care nu a funcționat. Ești foarte norocos dacă găsești pe cineva care să fi trecut printr-o situație similară și să vă înțelegeți. Trebuie să accepți multe lucruri, e un proces în continuă desfășurare, e nevoie de mult compromis și mai ales de mult umor”, a menționat Daniela. Acest proces, însă, i-a adus și multă bucurie și împlinire, găsindu-și viața acum chiar cu mult mai frumoasă.

Pentru Daniela, toate aceste lucruri au fost posibile în urma divorțului. Cu toate că separarea presupune multă durere și muncă în redescoperirea sinelui și a vieții, pe Daniela cel mai mult a ajutat-o să creadă că divorțul a fost despre ea, pentru ea. Că a fost șansa ei la o viață nouă, la a face ce o bucură. Povestea Danielei stă mărturie că darurile vieții nu se opresc, cât timp noi îi lăsăm firul să curgă. Și că pe măsură ce îndrăznim să ne spunem fiecare poveștile, finalul fericit se adună.

Foto credit: Cristina Paraschiv, Paul Buciuta pentru Marea Dragoste

Arhiva personală

***

Acest reportaj face parte din proiectul #saniting – „Cu un pas rămas în viață”. Orice donație pentru realizarea centrului de suport pentru echilibru emoțional este binevenită.