Cosmina Grigore. Aș putea să v-o prezint pe Cosmina de dinaintea anului 2013 și pe cea de după. Pe cea de dinainte este foarte posibil să o știți din efervescenta ei carieră în Comunicare și Relații Publice. Cosmina a lucrat la Ambasada Marii Britanii, Tarus Media, Oracle și în multe alte proiecte, până când universul a chemat-o să lucreze la propriul proiect: acela de a rămâne vie. Cosmina crede cu toată ființa că diagnosticul de cancer la sân pus în 2013 a venit ca să o vindece de o moarte pe care deja o gustase, metaforic. Și cum nu doar metastazele se pot răspândi, ci și vindecarea, din acel moment întreaga ei familie s-a rostogolit într-un proces al iubirii de viață, ascultând mesajul bolii. Așa că acum este foarte posibil să o știți pe Cosmina – nutriționist, patient coach, președinte al Asociației Imunis, instructor Pillates, dar mai ales, lifestyle designer în propria existență. Și în a acelora asupra cărora Cosmina suflă puțin din strălucirea darurilor pe care le-a primit.

Atunci când era copil, Cosmina, al cărui nume amintește de Cosmos, visa să moară undeva în spațiu, în afara planetei pe care se regăsea, pentru a cunoaște și mai mult universul. Și această dorință de a vedea dincolo de ceea ce se poate percepe pare să o fi urmărit. Era persoana cu cele mai multe și mai neașteptate idei și niciodată nu le putea ține ascunse. Așa că mulți dintre colegii ei nu o simpatizau prea mult, aveau mereu câte ceva de lucru, ca urmare a creativității ei pentru care nu erau pregătiți. Sora ei mai mică era, însă, fascinată, și a ținut să meargă peste tot cu Cosmina, pentru a învăța de la ea.

Din loc în loc pe axa timpului Cosmina a cunoscut oameni care păreau să dețină cheia către o altă etapă a devenirii ei. Un profesor de facultate, un ambasador, șefe pe care le numește mai mult prietene, piese ale unui puzzle armonios și pregătit cu înțelepciune, chiar dacă atunci nu păreau să aibă legătură unele cu altele. „Am crescut în spital, mama era asistentă, tata medic, așa că am petrecut multe nopți acolo, mai ales cu mama, practic eram copilul spitalului. Mi s-a cultivat dorința pe care o aveam de ajuta oamenii și, de multe ori, mă prindeau lângă patul unui bătrânel, cu o perfuzie, gata să i-o prind. Veneau la timp, nu îl înțepam pe om, dar simțeam această nevoie de a-i ajuta pe ceilalți și așa sunt și acum. Dacă văd pe cineva care suferă sau este nedreptățit, aici începe revolta interioară și mă gândesc cum să fac să rezolv”, a precizat Cosmina. Și-ar fi dorit să se facă medic, dar a refuzat atunci să urmeze această cale, pentru că nu îi plăcea să facă ce i se spunea. Și cum tatăl ei, medic fiind, își dorea să îl urmeze, Cosmina a ales un alt drum: al comunicării.

Era genul de persoană pe care dacă o dădeai afară pe ușă, intra pe geam și poate chiar confecționa o poartă, dacă nu mai exista una deschisă. Când medicii i-au spus că nu va putea avea copii, din cauza unor dereglări hormonale, Cosmina luase în calcul varianta fertilizării in vitro. Își dorea să fie o mamă tânără și avea certitudinea că unul dintre noii ei colegi de serviciu ar fi un tată ideal. „I-am spus, știind că nu pot să am copii, că va fi nevoie să fac o fertilizare in vitro și că aș vrea ca el să fie tatăl copiilor mei. El mi-a răspuns printr-un mesaj că pentru asta ar trebui să fim împreună. Eu nu știam că el mă plăcea și nici nu știam cât de mult îl plăceam. Și a fost foarte tehnic începutul. El urma să plece la sora lui în Scoția, urma să se întoarcă pe 16 august și am hotărât că vom fi împreună din momentul în care se întoarce”, a povestit zâmbind Cosmina. Și din momentul în care s-a întors, au fost și au rămas împreună.

Câteva luni mai târziu, tristă că nu poate rămâne însărcinată, Cosmina a decis să împartă daruri de Crăciun copiilor de la Valea Plopului. Părintele care îi îngrijea pe cei mici le-a spus Cosminei și soțului ei că vor avea un copil și să se pregătească. Ecografia a probat vestea, așa că în mai puțin de un an, Cosmina și soțul ei, ambii având 23 de ani, formau o familie, fiind părinții unei fetițe.

51773_1625365870302_4327681_o

În anul 2013, fetița avea 4 ani, iar Cosmina și soțul ei aveau 28. De la divorțul părinților ei însă, au avut loc tot felul de schimbări, iar Cosmina simțea că rămâne fără oxigen. Drumul către birou părea să fie, mai nou, unul către moarte, dăduse tot ce avusese mai bun, până la epuizare. Relația cu soțul ei era dezechilibrată de unele presiuni din exterior. Și timp de patru luni de zile, Cosmina a încercat să analizeze direcția în care avea să meargă mai departe.

Avea o durere care îi măcina ființa și, într-o zi, acea durere a devenit palpabilă, unul dintre sâni arăta diferit. „Primii doi medici la care am mers mi-au spus că este totul în regulă, să stau liniștită. Dar starea mea se degrada și am mers la un alt medic, dimineață mi-a făcut ecografia, la prânz m-a chemat la mamografie. Mi-am dat seama că ceva nu este în regulă, dar în niciun caz nu mă așteptam la cancer, nu am avut nicio clipă ideea că aș putea avea așa ceva. Mi s-a dat diagnosticul care a fost apoi confirmat de operația de sector, era un carcinom aproape de stadiul II și cu trei focare de invaziv”, a mărturisit Cosmina. Prima ei reacție a fost de furie, pentru prima dată își programase un concediu alături de soțul ei și acum urma să anuleze tot. A conștientizat gravitatea situației abia după ce a auzit-o pe mama ei plângând în hohote, la telefon.

A urmat o intervenție de mastectomie, 23 de ganglioni au fost îndepărtați, într-unul dintre ei fiind o metastază. Parcursul firesc ar fi fost radioterapie, chimioterapie și hormonoterapie, însă Cosmina a parcurs doar etapa radioterapiei. Una dintre fostele ei șefe și actuală prietenă se certificase în Health Coaching și a ajutat-o să își schimbe stilul alimentar. Cosmina a renunțat cu mare greutate la carne, lactate, brânzeturi și ouă, trecând printr-un sevraj.

Avea în schimb o masă plină de tot felul de suplimente și nutrienți de care nu auzise până atunci, dar care urmau să o ajute în procesul ei de recuperare. Multe dintre simptomele pe care le avea se amelioraseră și, cum la unele întrebări legate de chimioterapie și hormonoterapie Cosmina nu primea răspunsuri, a decis, consultându-se cu medicul ei, să nu meargă mai departe cu aceste două tipuri de tratament. Chiar dacă mulți oameni nu au susținut-o în decizia ei, spunându-i că nu va mai trăi mai mult de un an.

12985573_10208687743567258_2492476113829488310_n

A început să citească, pentru a-și înțelege afecțiunea. Credea că boala ei nu a venit degeaba, ci că avea să îi transmită un mesaj. A înțeles că investise în această afecțiune, prin programul haotic de lucru și de somn, prin epuizare, prin lipsa unei relații cu trupul ei. Însă conștientizarea cea mai profundă a fost una la nivel emoțional.

Încă de la divorțul părinților ei trecuse prin situații complexe și pe care nu a știut cum să le gestioneze. Se aștepta ca, odată cu boala ei, să primească mai multă atenție și iubire de la cei din jur, dar scenariile nu s-au îndeplinit conform așteptărilor, iar suferința ei creștea. Așa că a găsit o cale de a îmbina partea idealistă cu partea pragmatică a personalității ei și a creat un nou ideal: să trăiască. Și să își ofere iubirea pe care o aștepta de la cei din jur. „Negocierea cu Doamne-Doamne a fost în felul următor: dacă mă lași să trăiesc, cât mă vei lăsa să trăiesc am să fac într-un fel anume să fiu utilă. La vremea aceea nu știam cum, în primă fază am fost voluntar pentru copiii cu cancer, dar nu puteam să mai fac asta, nu aveam atâta tărie”, a explicat Cosmina.

Anii 2013 și 2014 au fost plini de lupte interioare, trecând de la dorința de a muri la frica de moarte și apoi la dragul de viață, dar greutățile Cosminei nu s-au oprit acolo. Cu soțul ei părea să fi ajuns într-un prag de divorț. Tatăl ei a fost diagnosticat și el cu cancer, unul de colon în stadiul IV, cu metastaze hepatice și avea să piardă lupta cu boala trei ani mai târziu. Totodată, Cosmina a suferit o fractură de col femural, după ce a căzut de pe role, în timpul unei plimbări cu fetița. „Eu credeam că dacă faci cancer ești absolvit pe viață, nu ți se mai întâmplă nimic grav. Și atunci mi-am dat seama că nu, nu e așa, cancerul este un bilet pe care îl poți folosi, dar este nevoie să muncești în continuare pentru viață. Această fractură de col femural m-a adus la pat și în incapacitate de a mai fi de ajutor. După multe alte lecții, m-am gândit ce pot să fac din pat și atunci mi-am propus să fac un site pentru pacienții cu cancer și am început să lucrez la texte”, și-a amintit Cosmina.

Tot atunci a fost pusă pentru prima dată în legătură cu o pacientă diagnosticată cu cancer și pas, cu pas Cosmina avea să renunțe la serviciu și să se certifice ca nutriționist, patient coach, instructor de Pilates și chiar să înființeze Asociația Imunis împreună cu familia și prietenii ei. Prin intermediul Asociației a realizat în mod gratuit Caravana Noul Pacient în peste 20 orașe din țară, pentru a-i informa și susține pe pacienții cu cancer în procesul de vindecare și a creat un grup de suport. Totodată, pentru a putea susține financiar celelalte activități, a organizat tabere de imunitate și chiar o școală cu diferite module pentru pacienți, pentru a le transmite mai în detaliu ce a învățat-o cancerul.

Felul nou în care a învățat să relaționeze cu ea, să fie prezentă în viața ei și să se iubească a învățat-o și cum să relaționeze mai profund cu soțul ei. Ambii au înțeles că, indiferent de schimbările exterioare, ei formează un nucleu care trebuie să rămână unit și de atunci lucrează în mod conștient la a-și proteja unitatea, fără să mai permită presiunilor din exterior să îi influențeze. După anii în care Cosmina a reușit să își privească trupul ca fiind feminin, fără să mai plângă, în care părul a crescut la loc, în care în lipsa sânului a putut să vadă mai bine cum îi bate inima, Cosmina a revenit la ea și la cei pe care îi iubea și care o iubeau, chiar dacă limbajul lor nu fusese întotdeauna unul comun.20150919_112814Și, așa cum îi este caracteristic, a ajuns să promoveze o nouă idee pentru care oamenii nu erau pregătiți: cancerul a venit să o vindece. Și nu poate fi decât fericită că l-a avut, așa cum acum este fericită pentru fiecare zi în care este în viață. Știe că, deși tatăl ei a murit, și în cazul lui cancerul a adus vindecare, pentru că în ultimii lui ani de viață a revenit în mijlocul familiei. Iar piesele din puzzle par să așeze tot mai mult.

Cosmina își notează trăirile într-un jurnal încă de când era în clasa a VI-a. Într-un moment foarte greu din viața ei, notase că, dacă ar avea cancer, ar putea să moară, iar aceasta părea să fie o soluție de a pune capăt durerii. Cosmina a întors foaia și, în loc să privească boala ca pe o soluție pentru a muri, a ajuns să o vadă ca pe o soluție pentru a trăi. Pentru a iubi. Pentru a fi vie. Și speră ca într-o zi să ajungă și în Africa, pentru a-i ajuta pe copiii care, uneori, nu au șansa să se bucure prea mulți ani de viață.

***

Acest reportaj face parte din proiectul #saniting – „Cu un pas rămas în viață”. Orice donație pentru realizarea centrului de suport pentru echilibru emoțional este binevenită.

Lasă un răspuns