Alexandru Luchici. Fondator al Asociației „euRespect”, creator de proiecte responsabile, susținător al facilitării persoanelor cu dizabilități la o viață frumoasă. Pentru că Alex iubește viața. A iubit-o și înaintea anului 2006, atunci când un plonjon în Delta Dunării l-a lăsat paralizat de la umeri în jos. Dar, cel mai important, a continuat să o iubească după.

Visul lui Alex era să devină un ghid turistic. Pentru el, natura era acasă și a admirat-o în toate formele ei. În copilărie era  pasionat de animale, de biologie și, mai ales, de frumusețea păsărilor, cu al căror cântec a crescut, căci obişnuia să călătoreascã prin Delta Dunării şi să urce pe crestele munților. Vacanțele la bunici erau unele dintre cele mai frumoase, așa încât acea casă a bunicii avea să devină un punct de pe traseul lui turistic. Voia să le prezinte celor aflați în trecere o parte dintr-o frumusețe care să le rămână în suflet.

Activ și optimist din fire, după primul an de studenție la Facultatea de Geografie din Iași, s-a întors pe meleagurile natale, la un festival de film independent ce avea loc la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Întâlnindu-se acolo cu un grup de turiști și îndreptându-se cu barca spre o epavă pe care să le-o arate, Alex a dorit să facă o baie în apa întinsă a Deltei, să se răcorească. În acea zi de 18 august traseul vieții sale s-a schimbat.

Conștient de faptul că se produsese o fractură cervicală, lipsit de mobilitate de la nivelul umerilor în jos, Alex a încercat să nu se lase pradă gândurilor negre și le spunea celor din jur pe cine să mai cheme în ajutor, încurajându-i. Erau câteva ore de drum înapoi spre oraș, cu o ambulanță șalupă și cu o ambulanță terestră, pentru ca apoi să plece cu elicopterul spre București.

Încă din momentul accidentului, așadar, Alex a înțeles că optimismul lui era un dar care, mai mult decât oricând, nu trebuia să lipsească. Au urmat trei luni de internare la Terapie Intensivă în București, timp în care a fost conectat la aparate. Și apoi încă un an de internări în tot felul de spitale, ca urmare a complicațiilor survenite. Deși simțea uneori că durerea îl cuprindea cu totul, cea mai mare suferință a lui a fost durerea rudelor și a prietenilor. „Nu suportam să îi văd așa, aveau fețele pietrificate. Mă uitam la ei și, știi, mie nu îmi e greu să zâmbesc. Așa că zâmbeam și le spuneam să stăm de vorbă, să destindem și noi puțin atmosfera…”, a mărturisit Alex.

În timp ce Alex îi ajuta să zâmbească, familia și prietenii lui au fost cei care l-au ajutat să treacă prin perioada de recuperare. Au fost realizate campanii de strângere de fonduri pentru a fi acoperite costurile operației și ale procedurilor de recuperare, precum și drumurile în Germania, Budapesta și China. Aproximativ 120.000 de euro au ajuns în conturile lui Alex, iar emoțiile pe care le avea atunci când un străin îl căuta să îl sprijine, fără a-i cere nimic în schimb, le transmite și acum, când povestește despre experiența sa.

Ziua în care a ieșit din spital nu a fost, așa cum am putea crede, una acoperită de tristețe. Deși pleca într-un scaun cu rotile, Alex era atent la alte trăiri. Abia așteptam să ies afară, în aer, în soare, să ies în lume, nu îmi păsa că sunt în scaun rulant. Eram atât de slăbit, dar nu mă preocupa asta. Starea din interior era importantă”, a povestit Alex.

A încercat inclusiv un tratament experimental cu celule stem, în speranța că acel diagnostic care atesta că măduva coloanei este secționată poate fi rescris. Deși s-a simțit mai bine, ca stare generală, renunțând la aparatul cu aerosoli care îl ajuta să respire, Alex încă nu și-a recâștigat mobilitatea. Și spun încă pentru că el nu a încetat să spere. Este convins că, într-o zi, medicina va evolua până într-acolo. Iar până atunci continuă să zâmbească liniștit, transformând fiecare zi din viața lui într-un timp prețios.

Drumul pe care îl parcursese alături de iubita lui și pe care au rămas împreună câțiva ani după accident s-a transformat într-unul de prietenie și de oferire. Au fondat împreună Asociația „euRespect”, menită, în principal, să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilități.

Când am avut eu accidentul nu erau atâtea surse de informare ca acum. Eu aveam senzația pentru multă vreme că sunt un caz izolat, dar mergând apoi la Recuperare, am descoperit că sunt foarte multe persoane care au leziuni pe coloană, tineri ca mine, după un plonjon în apă, sau un accident de mașină. Și atunci am început să iau legătura, să comunicăm, să vedem ce putem face să ieșim din situațiile astea dificile. Mi-am făcut un blog în care am scris despre mine și după aceea m-au contactat foarte multe persoane, aparținători ai celor ce aveau nevoie de ajutor. Cred că e foarte important, un sfat la momentul potrivit legat de parcursul medical sau o vorbă bună poate să schimbe viața cuiva aflat în dificultate”, a explicat Alex.

Și așa a decis să facă mai mult decât să scrie pe blog. Deși a avut momente foarte grele în urma accidentului, neștiind în ce fel avea să continue viața lui, Alex știe că face parte dintre persoanele norocoase care nu au recurs la izolare, care nu au fost înghițite de depresie. Păstrând vii amintirile de dinainte de accident, dornic să iasă pentru a crea altele și să relaționeze, a observat că nu starea lui interioară sau fizică este cea care îl blochează în a duce o viață activă, ci barierele sociale.

Fie că oamenii au tendința de a păstra distanța, neștiind cum să reacționeze în fața unei persoane aflate în scaun cu rotile, fie că nu avea o rampă pe care să poată intra într-un mijloc de transport sau că se izbea de o bordură, în încercarea unei plimbări, Alex a hotărât să semnaleze aceste probleme și chiar să facă demersuri pentru a le remedia, prin intermediul Asociației. Donațiile și impozitul pe venit sau profit direcționat către Asociație sunt cele care permit ca ideile să prindă formă. Asociația derulează diferite proiecte de conștientizare pentru a aduce împreună oameni cu și fără dizabilități și pentru a schimba percepția generală în privința dizabilității, dezvoltând o societate incluzivă.

Vrem să punem în valoare potențialul persoanelor cu dizAbilități în vederea creării de oportunități pentru a deveni cetățeni activi, prin angajare sau prin orice alt mod de a avea o viață mai dinamică. Prin proiectele noastre am reușit și să sprijinim financiar persoane care au necesitat recuperare sau am contribuit cu rechizite pentru elevii cu nevoi speciale ai unui liceu din Iași. Sunt proiecte mici, dar de impact, și care contribuie concret la schimbarea pe care ne-am propus-o. Acum dezvoltăm un nou proiect, ne dorim să realizăm și să accesibilizăm câteva trasee turistice în Iași pentru persoanele cu dizabilității. Practic, m-am întors la pasiunea mea pentru Geografie și la visul meu de a fi ghid și aș putea spune că am descoperit un nou drum”, a adăugat Alex.

Invitat la Bruxelles și la Iași să vorbească despre accesul persoanelor cu dizabilități la tehnologii asistive și elaborarea unei strategii de turism, Alex a reușit să își transpună noile idei și speră să beneficieze de ajutorul municipalității și a unor parteneri pentru a le și pune în practică.

Pentru că venitul pe care îl primește de la stat în prezent este de 860 de lei, iar cheltuielile lunare sunt cu mult mai mari, necesitând periodic asistență medicală și proceduri de recuperare, Alex a învățat, de unul singur, să lucreze într-un program de grafică. Un aport important l-a avut fratele său, care a descoperit și i-a oferit un joystick cu care să poată lucra la calculator, un aparat numit QuadJoy, și pe care Alex îl mișcă folosindu-se de buze.

Totodată, Alex a reușit să devină absolvent de facultate și de masterat, după ce programa a fost adaptată, în așa fel încât să poată primi cursurile și să fie notat, în baza proiectelor. Și-a adaptat și mașina pentru a putea urca în ea cu ajutorul unui lift și, alături de persoana angajată ca asistent personal, pleacă la drum inclusiv spre Delta Dunării, în Tulcea. Pentru că, așa cum spuneam, Alex nu a încetat să iubească viața.

***

Acest reportaj face parte din proiectul #saniting – „Cu un pas rămas în viață”. Orice donație pentru realizarea centrului de suport pentru echilibru emoțional este binevenită.

3 gânduri despre „Ghid de neoprit pe traseul vieții

    1. Îți mulțumim, Alex, pentru tot! Și noi ne-am bucurat să te cunoaștem și să putem împărtăși povestea ta!

Comentariile sunt închise.